Archive for February, 2010

Sensul unei intamplari

Friday, February 26th, 2010

De foarte de dimineata eram nedormit si usor irascibil. Avand in vedere ca nici nu incepuse ziua cu adevarat, nu erau auspicii prea bune. Indreptandu-ma sa arunc gunoiul:), pe langa mine trec in viteza doi copii cu ghiozdanele in spate. Imi spun civilizat “buna dimineata” si o rup la fuga. Ma uit dupa ei si zambesc. Nici eu nu mergeam “normal” la scoala. Alergam aproape tot timpul. Cu gandul acesta ma intorc si dau sa urc in masina. In acel moment, apare o femeie imbracata intr-o pijama inflorata, acoperita cu un halat de casa, papuci de casa, tot tacamul unui om care a coborat in viteza din casa. “Au plecat ii spun eu, alergau…” banuind ca era vorba despre baietii ei. “Ahh,” spune ea dezamagita. “Sa le transmit ceva, eu oricum plec acum si ii prind din urma”, o intreb eu. “Sigur, daca sunteti amabil, va rog mult sa ii dati telefonul acesta mobil, lui Bogdan, este in calasa a 2-a si are o problema, trebuie sa pot comunica tot timpul cu el”. “Desigur doamna, cu mare placere” ii raspund eu luand telefonul, si urcandu-ma in masina ma uit chioras la soare si demarez agale. Evident ca nu i-am mai vazut pe copii, cine stie pe unde o luasera catre scoala… Am oprit la prima scoala intalnita si am cautat clasele a 2-a. L-am gasit foarte usor pe Bogdan (multumesc memoriei mele vizuale:), i-am spus dirigintei, care tocmai intrase in clasa, despre ce este vorba, i-am lasat telefonul si am iesit.

Mi-a ramas in minte figura lui Bogdan, un baiat uscativ, cu ochelari si cu fata senina. In timp ce ieseam din scoala, am privit la multimea de mogaldete galagioase care se agitau. Mi-am adus aminte de scoala, de vremurile si de grijile de atunci. Am zambit din nou, si cand m-am urcat in masina mi-am dat seama ca imi disparuse oboseala si ca nu mai eram irascibil.

Pana la urma nu a fost decat o intamplare banala. Sensul ei insa, mi-a schimbat ziua. Si poate mai mult de atat…

Primavara 2010

Thursday, February 25th, 2010

Ieri am gasit la Carturesti un CD cu Queen. Era singur singurel, ratacit si cu carcasa sparta. Citind ce scria pe verso, am recunoscut multe din melodiile cu care am crescut in vremurile in care eram un liceean deosebit de constiincios:D. Cand am iesit din magazin am vazut ca a venit primavara. Probabil ca in timp ce ma uitam eu la carti si Cd-uri. M-am felicitat ca am spirit de observatie, am salutat-o pe d-ra primavara si mi-am vazut de treburi.

Invartindu-ma prin oras am stabilit definitiv ca am avut dreptate cu primavara. De la 7 grade in sus, soare, ghiocei si plin de tarabe cu martisoare, fete cu fuste si decolteuri ceva mai indraznete, hotarat lucru, este primavara.

Mai catre seara, cu nivelul de energie ceva mai scazut, ascultam cd-ul cu Queen si rezolvam ultimele treburi pe ziua respectiva. Ascultand o melodie, am schimbat ritmul si totul s-a pravalit intr-o capita de adrenalina. E dificil sa explic comparatia dar pot sa dau cateva idei despre cum se poate “vizualiza”. In principiu este nevoie de melodia de mai jos, o masina (preferabil stabila in curbe), un geam deschis, aer de primavara, viteza, multa viteza, drum adecvat,(asta inseamna curbe, putine masini si fara gropi), concentrare la drum si detasare in minte. Ah, era sa uit: volumul audio dat destul de tare, dar nu la maxim; e de prost gust:). Cu toate aceste ingrediente, a iesit o salata de primavara 2010 de-a dreptul minunata. Demna de anul tigrului. A fost un refresh de primavara din care am avut un singur regret: lipsa cauciucurilor de vara…

PSD Punct si de la capat

Monday, February 22nd, 2010

Uite ca ma intreaba oameni din popor ce legaturi am cu PSD-ul. Din 2 motive; unul ar fi ca am publicat pe blogoscrierea mea, opinia unui membru PSD, iar al doilea cum de am nimerit-o cu alegerile minunatului partid social – vezi                        http://www.dorianlungu.ro/2010/01/putin-psd/

Raspund: in primul rand mi s-a parut corecta abordarea lui Adi Ilie ca membru PSD. Omul isi punea o intrebare si avea lipsa de perspectiva, prin urmare s-a incadrat perfect la subiect. Cat priveste deznodamantul alegerilor, e pur si simplu nimereala. In ce sens: e nimerit sa crezi ca PSD inseamna inca Iliescu si Nastase. Vorba unui amic, e trist ca iti vine sa il aplauzi pe Iliescu la atatia ani de la vestita Revolutie. Un Iliescu cu atatea pietre de moara dupa el, este in opinia mea cel mai bun politician roman in viata. Am prevazut ca partidul se va subtia numeric dar va deveni mai puternic. Primul lucru tocmai se intampla, iar al doilea a avut loc, in sensul ca Ponta are sange curgator in vene, spre deosebire de “preferatul” Geoana care are goluri de aer amestecat cu sange care curge in salturi. De asemenea, am prevazut ca Iliescu, Nastase si Diaconescu vor fi cei care au puterea de a remania PSD-ul. Pai primii doi au fost esentiali in alegerea lui Ponta. Al treilea a constituit o surpriza si pentru mine, iar gestul sau de a renunta la candidatura in modul si momentul in care a facut-o ma face sa consider ca a fost santajat. S-a vazut asta in modul in care a anuntat ce a avut de spus, in limbajul trupului la imbratisarea imediat urmatoare, pe care a avut-o cu Geoana. Era exact ca un om care a fost pus sa isi inghita propria voma. Oricum, asta nu il exonereaza de faptul ca a ajuns in situatia asta, iar faptul ca a putut sa fie santajat in acest mod, este un mare dezavantaj pentru cariera lui politica (daca va mai avea una). Cat despre Ponta… este cu aproape 2 ani mai mare decat mine si macar prin natura acestui fapt ar trebui sa ii acord credit. Are o mare problema, modul cum il trateaza “greii” partidului in acest moment. Am observat lipsa de respect ca sa nu spun mai mult. Este vorba de varsta, de functii, de bani, de faptul ca este sustinut din spate de Nastase, ca este ginerele lui Sarbu si ca deocamdata nu a demonstrat nimic ca si “animal politic”. Este asemeni lui Crin Antonescu, un om al vorbelor si al agresivitatii verbale, pragmatice. Mie personal nu imi place nici unul si nici celalalt ca lider politic. Sunt prea crispati si sufera de lipsa de dezinvoltura, mai ales Antonescu. Incercand sa isi mascheze defectele, acest tip de lideri sfarsesc prin a fi falsi in raport cu omul de rand. Cu toate acestea, Ponta are un mare avantaj; poate sa demonstreze si are “spatele” si conjunctura excelenta pentru a o face. Sa vedem…

PSD

Friday, February 19th, 2010

O sa revin  la un moment dat si o sa spun de ce am denumit totalitatea scrierilor mele cu “Perspective”. Azi vreau sa ofer spre citire opinia cuiva pe care il cunosc. Este un militant PSD si un om care face politica, nu numai ca o si comenteaza. Este perspectiva sa proprie si personala cum ar spune unii. Nu am intervenit sub nici o forma asupra textului.

Asa cum tu ai o pasiune pentru calatorii, cum tie iti plac masinile sau cafeaua, discutiile sau muzica simfonica, omul acesta face politica. Treaba lui de ce si pentru ce. Nici nu ma intereseaza din ce partid este si daca se va muta in altul. Daca este bun sau rau, destept sau sarac, trist sau nesimtit. Ideea prezentata de el este una care sta in mintea multora din punctul meu de vedere, si prin urmare am decis sa public in premiera ceva scris de altcineva:).

“EU CU CINE MAI VOTEZ????

Sunt un simplu membru PSD care nu stie pe cine sa voteze la mult trambitatul si mediatizatul congres din 20 februarie.

Sunt membru PSD din 1998 si va marturisesc sincer ca nu stiu pe cine sa mai votez. Ii cunosc destul de bine pe toti candidatii la functia de presedinte, dar cel mai interesant este faptul ca i-am cunoscut si atunci cand aveau toata puterea si se credeau invicibili, ii cunosc si acum, cand, au contracandidati, acum cand unii au curajul sa le vorbeasca deschis, chiar sa intre in polemica cu ei, acum cand poti sa-ti spui parerea despre unul sau altul fara sa-ti fie teama de o eventuala excludere, acum cand, dupa spusele unora exista democratie in PSD.

Oare chiar exista democratie in PSD? Sincer nu stiu ce sa zic, sunt oarecum derutat.

Oare democratia inseamna alegerea taberei (gastilor) dupa bunul plac sau cum iti dicteaza interesul la acel moment? Sau libertatea de a injura presedintele partidului cu nonsalanta, chiar si in gluma, iar dupa cateva ore sa recunosti ca l-ai injurat, dar ii ramai in continuare loial, e oare dovada de maxima democratie? Sau democratie e atunci cand secretarul executiv al unei organizatii judetene avertizeza membri de partid ca le va ferifica votul inainte de al introduce in urna, iar daca votul nu corespunde cu ce a “recomandat” liderul organizatiei, in maxim 3 zile respectivul va fi exclus din partid? (anuntul a fost facut in consiliul politic din cadrul unei organizatii locale si a fost supus la vot!!!!).

Oare nu cumva asa zisa democratie, aceasta libera exprimare a opiniilor si intereselor liderilor locali, cunoscuti si sub numele sau renumele de BARONI, este doar pentru ei? Iar in realitate este o dictatura impusa membrilor de partid din organizatiile locale? Am putea spune ca asa zisa democratie provine din neputinta unor lideri centrali de a impune o disciplina si o linie in partid? iar in spatele acestor cuvinte frumoase sa fie doar interese politico-economice?

Analizand toate aceste aspecte ma intreb oare daca aceasta democratie exista cu adevarat sau este doar controlul liderilor locali, in functie de interese politice, economice ori altele, asupra liderilor centrali dependenti de voturile din organizatiile locale?

Cel mai bun exemplu in sustinerea celor spuse mai sus, este modalitatea de desemnare a delegatiilor la mult asteptatul congres. Liderii locali s-au asigurat ca pe lista de delegati nu vor accede cei care au opinii diferite fata de conducerea organizatiei locale, delegatii find inscrisi pe lista nestatutar, fara votul consiliului politic al organizatiei respective, cel care e in masura sa delege pe cei ce vor decide soarta partidului pe urmatorii cel putin 2 ani.

Nu pot totusi sa nu remarc progresele de democratizare si modernizare a partidului, fie ele timide, fie ele si incomode pentru unii.

Chiar si daca pe alocuri asta a dat nastere unor lideri mai mult sau mai putin controversati, tocmai acest lucru a intarit ideea ca in PSD, aproape oricine are o idee, si-o poate exprima liber, cu sau fara consecinte ulterioare si poate accede la o functie importanta din partid daca este sustinut de catre organizatia locala.

Curajul de a organiza alegeri pentru fiecare functie de conducere din partid, in toate structurile (organizatii de tineret, organizatii de femei, organizatiile de seniori, etc), concurenta pentru toate aceste functii, renuntandu-se astfel la numirile dubioase, nelegitime si contestabile, metode instaurate de unii conducatori din acea vreme, care acum urla ca din gura de sarpe ca nu este democratie in partid, arata ca PSD a parcurs o etapa importanta din viata sa si a depasit anumite gesturi si impulsuri dictatoriale, sau cum le place unora sa spuna…..”conducere cu mana de fier”

Iar cel mai bun exemplu de democratie din PSD este insasi faptul ca pot publica acest articol si il pot dezbate impreuna cu voi.

Va invit insa pe fiecare dintre voi sa va puneti aceste intrebari si sa va raspundeti cu sinceritate bazandu-va pe propriile dvs experiente si dovezi de democratie din interiorul organizatiilor voastre.

Asadar sa facem o scurta analiza a candidatilor pentru cea mai inalta functie din partid, anume cea de PRESEDINTE:

Avem un lider de partid care este injurat de un lider local, fara ca acesta sa para foarte deranjat; un lider de paritid care a pierdut toate alegerile de sub mandatul sau dar a castigat alegerile prezidentiale iar flacara violet si Curtea Constitutionala nu au fost de acord; un lider care in timp ce membri de partid duceau adevarate razboaie in campania electorala cu adversarii portocalii, el merge pentru o sedinta de relaxare la un cetatean malefic si turbulent.

Gurile rele spun ca ar fi manevrat de unii lideri locali, ca este doar o papusa in mainile altora, ca singura persoana de care nu ii este frica este soacra sa, ma rog…zvonuri, eu nu le dau crezare.

Dar trebuie spus totusi ca este un lider care si-a asumat conducerea partidului intr-o perioada foarte dificila politic. Un lider care a avut ambitia si curajul de a instaura democratia in partid, un lider European, cu relatii internationale de prima mana, un excelent negociator (calitate fundamentala pentru un politician).

Mai avem un fost sau viitor candidat la sefia partidului care a inventat si patentat conceptul de partid stat, care nu agreea nici o alta opinie venita din randul membrilor care isi rupeau hainele pe strazi in timpul campaniilor electorale pentru ai asigura continuitate la borcanul cu miere. Un lider care de dragul de a face economie la un bloc de cateva milionade euro, a preferat parchetul si termopanele ieftine si proaste importate din China….deh trebuia sa cheltuiasca cu grija banii celebrei matusii.

Totusi un lucru este sigur si demn de laudat, domnul candidat nu a fraudat niciun congres, pentru ca nu avea de ce….era unicul candiat…fireste, iar acum, neobisnuit sa accepte contracandidati si alte opinii, isi ia jucariile si pleaca, lasandu-i locul copilului sau politic, desigur.

Principalele atuuri ale acestui candidat sunt: cea mai buna guvernare din ultimi 20 de ani si asta in mod deosebit datorita promovari in functii cheie ale administratiei a unor oameni profesionisti si competenti si faptul ca in mandatul sau, partidul nu a inregistrat tendinte descrescatoare in alegeri, ba din contra, dupa 4 ani s-a inregistrat chiar o crestere sensibila in voturi. Cu toate acestea si acest candidat a pierdut alegerile in fata marinarului si culmea, fara sa fie atacat energetic!!!!!

Unii spun ca cel mai important atu al sau ar fi acela ca a condus partidul cu o mana de fier, nici o decizie importanta ne fiind luata impreuna cu colegii din teritoriu, ci doar de la centru. Acest aspect nu-l comentez, eu personal nu sunt de acord cu astfel de metode de conducere.

Un alt candidat remarcabil, este ctitorul celor 200 de KM de autostrada functionala din Romania si singurul ministru de resort care a avut aceasta performanta in cei 20 de ani de la revolutie. Mai trebuie remarcat faptul ca sub mandatul dansului CFR-ul sau vreo alta companie din subordinea sa, nu a concediat niciun angajat si nu s-a pus vreodata problema de faliment a acestor companii…remarcabil intr-adevar. Si asta se datoreaza in primul rand promovarii unuor oameni profesionisti si competenti in minister la aceea vreme si a relatiiei corecte pe care a avut-o cu sindicatele.

Dar, urmarind cu interes campania interna a acestuia, aflu ca principalul punct din platforma program propusa membrilor, este intrarea la guvernare alaturi de dusmanul portocaliu…cum?!?!?!. Pai sa le explice cum va face asta celor care pazeau scolile si sectiile speciale de pericolul portacaliu, sau celor care dupa ce plateau mii de euro pe materiale electorale le erau distruse sub amenintare fizica de catre “amicii portocalii” in timp ce dansu expunea pe blogul personal pareri despre cei care incercau timid sa scufunde corabia portocalie si ca ce bine ne-am intelege noi cu marinarul daca am fi la guvernare……

Domnule Ministru, cu tot respectul pe care vi-l port, asa ceva e greu de digerat de catre cei mai multi membri de partid si in plus cunoastem foarte bine metodele de coabitare cu marinarul. Imi pare rau, dar ridicati prea multe semne de intrebare in acest sens.

Totusi nu pot sa nu aduc aminte celor care au uitat, faptul ca acest candidat l-a adus si promovat in partid pe unul dintre lideri locali ai PSD, foarte mediatizat in acest moment, acestia legandu-si destinele spirituale printr-o cumetrie traditional damboviteana, iar acum, dupa ce finul a crescut in partid si nu mai are nevoie de sprijinul nasului, au inceput sa se ameninte si sa se balacareasca in direct si la ore de maxima audienta pe toate posturile de stiri. Gurile rele spun ca scandalul a plecat de la un amic comun, ajuns din doctor de ulcere, plombagiu sef, de gropi aparute de dupa zapada.

P.S. Aia cu mana in beregata cuiva, mi-a placut…..hihihi

Am ajuns si la cel mai tanar dintre candidati, un politician care stie cu adevarat ce inseamna adevarata competitia intr-un congres, el fiind plantat in functie de catre mentorul sau politic, fara votul membrilor de partid, asistand astfel la primul si sper ultimul congres in care presedintele este numit si nu votat, iar cei din sala sunt prezenti doar pentru aplauze.

Un tanar politician care se lupta, dupa spusele lui, cu baieti destepti din energie (Mantoc & CO), dar acestia nu au aflat inca si isi vad in continuare de treaba.

Trebuie mentionat faptul ca acesta este unul dintre putinii lideri ai partidului cu o imagine foarte buna in mass-media si chiar in randul celor mai multi dintre membri de partid.

Un alt avantaj ar fi acela ca acest candidat, din postura de lider, ar putea aduce mult doritele voturi ale tinerilor, el insusi reprezentand un tanar de succes in societate.

As mai mentiona ceva si anume curajul sau de a spune intodeauna lucrurilor pe nume, dar si faptul ca in interiorul partidului decalara ceva, iar in fata presei altceva…e si asta o calitate de politician de succes.

In fine, cel de al patrulea candidat, este probabil cel mai putin, sau poate chiar de loc contestat de catre membri de partid, mass-media si altii analisti care isi mai dau cu parerea prin spatiu public. Dar tocmai aici e problema lui, in toti acesti ani, din nu stiu ce motive si cum a ajuns la aceasta performanta, nu a reusit sa intre in niciun grup de interese obscure sau mai putin obscure, locale sau centrale.

Asadar are o problema majora, nu are sprijinul real al nici unui lider local, intr-un partid condus de catre lideri locali, ca deh…e democratie.

Nefiind papusa nimanui, nelasandu-se manaevrat de tot felul de asa zisi sforari, ba mai mult, refuzand oferta unui lider local pentru un loc caldut langa protejatul sau (ala injurat), e clar pentru toata lumea, care sunt sansele lui de reusita.

Iar acum, peste toate astea a venit si vestea ca cel care a creat acest partid, cu bune si cu rele, cel care este si va ramane etalonul stangii romanesti, cel care aduce voturi partidului doar prin simpla enuntare a numelui sau, cel care a stiut sa piarda alegerile fara sa se vaicaresca sau sa dea vina pe flacara violet, cel care a adus partidul de fiecare data cand l-a condus la putere fara compromisuri si costuri politice majore, cel care a stat departe de toate grupurile de interese din partid, cel pentru care inainte de toate e important partidul in totalitatea sa si nu micile interese de moment si de grup, asumandu-si cu demnitate toate greselile trecutului, poate printre singuri oameni onorabili din acest partid, doreste sa renunte la functia de Presedinte de Onoare al PSD.

P.S. pe candidatul dansator de samba nu m-am ostenit sa-l mentionez, am auzit ca se prelungeste Carnavalul de la Rio, asa ca il asteptam sa ne faca o demonstratie inedita de samba…..hehehe.

In aceste conditii, revin obsesiv cu intrebarea de la inceput….EU CU CINE  MAI VOTEZ?

Ca o cuncluzie la cele aratate mai sus as spune ca poate avem liderii pe ce ii meritam si sa ne gandim bine ca pe viitor sa nu repetam greselile din trecut.

Oare de ce imi revin acum in minte cuvintele lui Ion Iliescu de la congresul din 2005….”aveti grija pe mana cui dati partidul”, poate ca a prevazut ce se va intampla???

………de Adrian Ilie, un simplu membru de partid”

De dimineata

Thursday, February 18th, 2010

M-a trezit de dimineata un miros de mar verde amestecat cu scortisoara si miere. De sus venea o adiere de ceai verde de mandarine si o raza de soare care se strecura de nicaieri si ajungea pe fata mea. Am strambat din nas si mi-am dat seama ca se aud valurile marii. Undeva jos era un munte plin de verdeata pana la varful sau, si am simtit aerul pur si templul cararilor inverzite de acolo. Pe o bucata de lemn de frasin de langa mine, am remarcat cateva branzoaice cu stafide, care abureau ecranul ceasului. Mai la dreapta era o ceasca calda pictata manual, plina cu boabe de cafea.

Am zambit si m-am intors pe cealalta parte. Aici mirosea acasa. Atunci m-am trezit si am chemat visul sa vina cu mine. Nu a vrut. Spunea ca nu are timp sa stea la mine, desi i-ar face mare placere. A amintit ceva cum ca mai are de calatorit si pe la altii. I-am dat drumul si i-am urat la buna revedere. A zambit complice si a plecat.

Cand m-am intors in pat, am realizat ca imi lasase pe noptiera ceasca cu boabe de cafea…

Intersectia

Wednesday, February 17th, 2010

Ca sa merg catre casa cu masina am alternative in ce priveste drumul ales. Ca orice altcineva presupun. Am o intersectie unde pot sa aleg fie un drum realizat mai de curand, lat, drept si bine luminat, fie un drum mai vechi si ingust. In afara de diferentele expuse, lucru esential este ca primul drum este foarte sec, nu are nimic interesant si nu “doreste” decat sa te duca aparent mai in siguranta la destinatie. Spun aparent pentru ca este mult mai aglomerat decat celalalt. Al doilea drum este mai intortocheat, are mai multe intersectii marunte in calea sa, insa este net mai frumos si mai plin de viata.

Logic este sa aleg primul drum pentru a merge spre casa. Asta pentru ca obiectivul meu coincide cu cel al drumului modern. Sa ajung acasa cat mai repede si in siguranta. Ca sa extind comparatia, puteti sa va imaginati cam cum o sa arate o autostrada Bucuresti – Brasov fata de DN1A Bucuresti  – Brasov (cel prin Cheia). Evident ca mai toata lumea va alege autostrada. Repede si confortabil, “in siguranta” si foarte repede, foarte confortabil si mai repede daca e posibil. Daca dupa autostrada din anul 2100, o sa se construiasca o aerostrada mai rapida, sigur o vom folosi pe aceea.

Pana la urma, mergi pe un drum pentru a ajunge la o destinatie si nu pentru a admira peisajul. De cele mai multe ori.

Intrebarea care mi-am pus-o este “de ce prefer primul tip de drum, pe langa “calitatile” descrise anterior?” Singurul raspuns valabil este ca atunci cand vin dupa o zi de lucru, de pe drumuri, birou, etc, sunt suficient de obosit iar capul de compas este setat pentru “acasa”. Cat mai repede.

Ritmul vietii ne face sa acceleram in permanenta. Munca si oboseala te impiedica sa gandesti liber. Te impiedica sa iti iei clipe de ragaz si de liniste, de frumusete si de nou. Si atunci avem de-a face cu viteza exponentiala pe care ne-o multiplicam singuri. Devenim un fel de Toyota al carei soft i-a blocat accelaratia. Incercam zadarnic sa punem frana cand realizam acest lucru. Si de cele mai multe ori sfarsim cu acceleratia apasata la maxim si cu frana de mana trasa.

Adica ne invartim in cerc.

2000 cranes

Sunday, February 14th, 2010

De cate ori ai avut senzatia ca faci ceva fara sens? De cate ori ai spus “acest lucru este pierdere de timp”? Modul in care suntem construiti si evoluati mental ne da de cele mai mult ori impulsul de a judeca o actiune. Chiar daca o cunoastem practic sau nu, suntem tentati sa o evaluam. Uneori avem cunostinte teoretice, alteori nici pe acestea.

Vreau sa va povestesc ceva.

In urma cu cativa ani de zile Gigel circula prin Japonia. Ajunsese acolo in cadrul unui program international intercultural la care mai participau inca 200 de persoane din alte 13 tari si  circa 1000 de japonezi. Intr-una din zile Gigel ajunsese in compania a 3 japonezi si a unui suedez, a unei mexicance si a unei turcoaice. Aceasta “echipa” trebuia sa stea impreuna 2 zile si 2 nopti, intr-un “apartament” traditional japonez din Kyoto. Ei aveau ca sarcina realizarea a 2000 de “pasari origami”. Ce este o pasare origami si cum se realizeaza puteti vedea aici. Apartamentul japonez avea podeaua dintr-un material tare, nu avea scaune si era atat de inghesuit incat cu greu te duceai la toaleta noaptea fara sa calci pe colegii tai de camera (care evident dormeau pe jos).

Atat de stupida parea sarcina care trebuia realizata in termen de 48 de ore, incat cei 4 stranieri (mexicanca, turcoaica, suedezul si Gigel) au plecat la cutreierat Kyotoul, cu siguranta una dintre cele mai deosebite foste capitale din lume. Reintorsi catre seara la apartament, au gasit cei trei japonezi – 2 fete si un baiat, indoind constiincios hartii, avand un zambet primitor pe fata, care ii indemna sa ocupe loc alaturi de ei si sa se apuce de treaba. De treaba, adica de indoit hartii… Nici unul dintre europeni sau sudamericanca nu stia sa realizeze un “origami crane”. Si dupa fetele lor, nici unul nu avea chef sa isi petreaca noaptea sau ziua cu acest lucru. Din politete, din jena, au invatat treptat sa realizeze un origami. Dar de la lucrul acesta pana la a cumula 2000 de bucati in orele ramase, parea cale lunga. Atat de lunga incat nici nu i se vedea capatul. Daca avea vreunul.

Este mult de descris ce a urmat. Pe podeaua tare care iti distrugea genunchii si coloana, Gigel a trecut alaturi de ceilalti colegi prin stari greu de descris. De la amuzament si mistouri aruncate in jur, la nervi si dezamagire, la dracuit pe limba lui si la resemnare. La senzatii umane de somn si oboseala, la comunicare si bancuri, discutii filozofice si destainuiri personale. S-au sustinut unii pe altii intreaga noapte si ziua care a urmat. Mancau pe apucate, se odihneau 10-20 de minute dupa metodele invatate de la japonezi, deschideau geamul sa vada cand rasare soarele si cand apune. De ce?… Pentru ca sa impatureasca 2000 de hartii colorate. Aparent fara nici un sens,  poate doar pentru ca legenda japoneza spune ca aceste ofrande aduse intr-un templu iti vor indeplini o dorinta. Adica 1000 de origamiuri pentru o dorinta. Iar noi eram sapte. Asta venea cam 0,286 dorinte indeplinite per participant. Ha ha…

Echipa a terminat cele 2000 de origami cu numai cateva minute inainte de ora limita. Rupti de oboseala, nedormiti de ore bune si cu basici pe degete, au plecat catre templu, unde au daruit origamiurile unor oameni loviti de soarta, care se rugau pentru indeplinirea unor dorinte mult mai necesare decat ale celor din echipa.

Privita din exterior actiunea in sine pare atat de stupida incat m-am intrebat si eu cum de oameni in toata firea creierului pot sa duca la bun sfarsit asa ceva. L-am intrebat pe Gigel ce parere are. Mi-a raspuns ca daca nu ar fi facut acel lucru ar fi pierdut niste momente care nu pot fi explicate. Si il cred pe cuvant. Chiar nu pot fi explicate.

De mult ori suntem tentati sa judecam repede si in totala necunostinta de cauza anumite situatii sau aspecte ale vietii. Si o facem. Judecam, si cel mai des reactionam in loc sa actionam.

Lucruri care ne par fade, situatii care ne par stupide, pot sa ne imbogateasca ca oameni si ne pot face sa intelegem unele aspecte ale vietii, mai mult decat am face-o daca am lectura o intreaga biblioteca sau am face turism de consum in decursul a ani si ani de viata…

Gunoi

Tuesday, February 9th, 2010

Am o gramada de idei. Cu varf. Si daca tot stiti cum se numesc oamenii cu idei, o sa v-o spun p’ aia mai brilianta. Am plecat de la intrebarea “unde depozitam ce producem si nu ne trebuie?”.  Inainte de ’89 se producea relativ putin gunoi. De ce? Pentru ca nu orice era ambalat, preambalat si superambalat. Din diverse motive, acum aproape totul este ambalat atat de bine ca de multe ori iti trebuie instructiuni numai ca sa desfaci ambalajele. Normal ca se face si colectare selectiva (teoretic cel putin) pentru ca avem ce sa colectam. Am studiat putin problema la nivel mondial (in ce priveste partea cu gunoaiele:D). Printre putinele tari care au reusit sa tina in frau productia de gunoi, sunt evident tarile asiatice. Majoritatea tarilor produc gunoi in mod exponential, comparativ cu cativa ani in urma. Logic, s-a dezvoltat si o industrie de strangere si reciclare a gunoaielor. Este fantastic de productiva, are o rata de profit excelenta si este de regula “ocrotita politic” .

Imaginati-va acum o paralela a productiei de gunoi menajer, cel despre care am povestit pana acum, cu productia de gunoi pe care o genereaza mintile noastre. Sa il numim gunoi mental. Nu “suna bine” dar este explicit:). Daca s-ar putea compara gunoiul mental actual cu cel de acum 20 de ani sa spunem, cred ca am fi deosebit de interesati. De ce? Pentru ca asa cum pentru gunoiul menajer s-a dezvoltat o industrie de colectare si reciclare, este foarte logic sa se intample acelasi lucru si cu gunoiul mental. Ei, cum ar fi sa existe asa ceva?

Eu consider ca omul produce de cel putin cateva ori mai mult gunoi mental decat acum ceva vreme in urma. Pentru ca in principiu, functioneaza ca si la ambalajele menajere. Aproape totul este ambalat si transmis catre creierele noastre, intr-o forma mult mai atractiva, cu mai multe cutii, plastice, ambalaje extra si agrafe, culori si mirosuri, imagini, si cel mai important, pe o varietate debusolanta de canale de comunicare. Cu toate acestea, spatiul mental destinat depozitarii gunoiului este cam acelasi, nu prea am progresat la capitolul acesta. Aici apar in peisaj psihologii si alti specialisti de profil, care incearca sa colecteze si eventual sa recicleze gunoiul mental. Credeti ca reusesc?…

Ce ziceti de un business al prezentului si al viitorului, al carui subiect ar fi  colectarea si reciclarea gunoiul mental?

Cam cum ar fi sa poti sa arunci la gunoi tot ce vrei din mintea ta?…

Zapada toxica

Monday, February 8th, 2010

Nu stiu daca ati auzit ca zapada e toxica. Cel putin in Bucuresti. Autoritatile se impun in mod exemplar si ii amendeaza pe cei care nu duc zapada afara din oras in locuri special amenajate, precum si la guri de canal cu destinatie precisa.

O tampenie mai mare ca aceasta numai la noi putea sa se dezvolte. De ce? pentru ca presa de weekend nu are subiecte senzationale gen “zapada toxica” si pentru ca avem un bazin uman care rezoneaza in retea la astfel de “stiri”. A, si pentru ca da bine pentru autoritati, evident.

Spun si eu cateva idei. Nu e bine sa lasam zapada pe strazi pentru ca o mananca copii si se intoxica. Inteligenta unora considera ca avem copii care se duc si mananca zapada murdara si amestecata cu sare, aruncata de pe strazi si trotuare. Pentru ca aceea este transportata. Copii mananca zapada “curata” in principiu, de pe masini parcate, de pe balustrade, din gradinite  si din curtea scolii. Asa ca autoritatile intransigente ar trebui sa dea amenzi celor care nu isi curata zapada de pe balustrade, si de pe pervazuri. Sa scoata zabada de sub sanii, de pe partiile de sanius. Si de pe partiile de ski. Eventual sa puna prelate pe scoli sa nu mai ninga in curtea acestora.

Da’ stii ce sunt curios? Cand ploua oare cum e? Atunci nu mai avem toxine pentru ca substanta care curge din cer e lichida? Oricum eu platesc pentru apa de ploaie, care este toxica. Si voi platiti, daca nu stiati:D. Sau poate ca praful care ramane primavara nu o fi toxic? Si fructele, legumele, si toate alea de cresc cu apa toxica or fi netoxice? Pui marul copt pe televizor si ramane asa si 3 luni de zile, nici musca nu se aseaza pe el pentru ca i se pare ca e bibelou.

Ei si ce, hai sa demonstram populatiei ca autoritatile vegheaza la sanatatea noastra si a copiilor nostrii. Facem o analiza a zapezii si incepem sa caram zapada din oras. Pana la urma fenomenul este simplu. Primaria este cea care administreaza mare parte din taxele care le platim noi. Adica, noi ii angajam pe ei, cei ce lucreaza la Primarie. Ei ne gestioneaza banii si au mare grije de noi.

Acum, stiind ca zapada e toxica ti-ai pune zapada din curte  in rucsac si ai duce-o la groapa de gunoi? Sau ti-ai lasa copilul sa faca un om de zapada si sa ii puna o cratita in cap, un morcov in loc de nas si 2 nasturi in locul ochilor?

Mai lasati-ma cu showrile astea fabricate ca sa scoateti bani de la buget  si ochii prostilor. Aproape tot ce misca si sta e toxic iar omul incearca sa se adapteze cum poate. Din nefericire, el incearca aceasta adaptare la un mediu toxic pe care tot el il creaza. Puterea noastra de autodistrugere este prostesc de simpla si ireversibila.

Oricum, eu sunt curios cum o sa stranga autoritatile competente apa de ploaie cea toxica, la primavara. Sau o sa se dea vreo lege sa tinem gurile inchise de teama sa nu inhalam vreun nitrit ceva…

De ce?

Wednesday, February 3rd, 2010

Aseara m-am decis ca trebuie sa mai adaug inca o categorie pentru scrierile mele. Nu mai stiu exact de la ce mi-a venit brilianta idee. Dar stiu ca faceam dus:D.

De ce o categorie “de ce”?

Pai e foarte simplu. E intrebarea pe care mi-o pun eu cel mai des. De la bun inceput spun ca nu o sa raspund corect, serios sau in limitele spatiale la aceasta intrebare. Eu gasesc ca este cea mai interesanta intrebare. Si cea mai enervanta daca vreti. Pentru ca in principiu ajunge sa ne enerveze ce nu stapanim, ce nu cunoastem, la ce nu putem raspunde. Cred ca este intrebarea care te indeamna sa cauti, sa nu te plafonezi. De asemenea cred ca este intrebarea care te poate duce la psihiatru. Foarte adevarat ca este posibil sa devii neplafonat si sa locuiesti intr-un  spital de nebuni:D.

Oricum, DCul este pe cale de disparitie. O sa vedeti ca am dreptate, pe masura ce o sa postez in aceasta categorie.

Scrierile din aceasta categorie vor avea un titlu la care voi o sa adaugati “De ce” inainte. Spre exemplu azi titlul ar fi “Nu imi place perfectiunea”. Fiind postat in categoria “de ce”, titlul complet este: “De ce nu imi place perfectiunea”. Acestea fiind spuse, sa vedem…

Perfectiunea este searbada, plina de rutina, seaca, goala de continut, de viata. Si totusi, majoritatea tindem catre ea. Pai nu este nimic anormal in asta… Daca ai o masina perfecta, careia nu i se defecteaza nimic, care merge exemplar, nu ai parte de multe lucruri colorate ale vietii. Cine a condus o dacie veche stie despre ce vorbesc. Sa nu credeti acum ca sunt nostalgic dupa daciile vechi:). Spun doar ca imi aduc aminte de vremurile cand suflam in jigler, cand trageam de ambreiaj cu o sarma legata de mana, cand ma udam la picioare in zilele ploioase sau chemam un prieten sa ma scoata din incurcatura. Imperfectiunea ne face sa socializam mai mult, sa devenim mai ceea ce suntem, adica umani. Ne face sa ii intelegem pe cei mai slabi, sa fim mai toleranti. Perfectiunea tinde catre masina implacabila care e lipsita de farmec, dar care functioneaza fara sentimentalisme sau resentimente. Nu e interesata de factorul social sau de cel mai slab. Numai calitatea conteaza aici. Restul este degeaba.

De ce nu imi plac femeile 90-60-90? Din acelasi motiv. Pentru ca statutul lor le obliga sa tinda catre perfectiune. De aici prejudecatile si sentimentele lor deformate, cu care vad lumea. In general. De cate ori ati vazut o femeie “perfecta” care sa se comporte natural? Careia sa nu ii fie teama sa se arate asa cum este, care sa uite sa se fardeze cand duce gunoiul eventual:).

Si daca am vorbit de masini si femei, ar mai lipsi politica si sportul, pentru ca atat pot barbatii. O sa trec pe langa ele si o sa spun ca nu imi place perfectiunea in servicii. Pai ce am mai comenta atunci? Cum ar fi sa te serveasca un robot care sa faca totul perfect, ca la carte, de fiecare data? Cum ar fi sa nu ai pe seama a ce sa glumesti? Cum ar fi sa porti haine perfecte, sa ai prieteni perfecti si sa ai zile perfecte? Adica sa ai o viata perfecta, sa fii perfect si sa mori perfect? Prietenii perfecti sa te planga perfect si sa te ingroape perfect intr-un loc perfect?

Nu vi se pare deja ca perfectul e plictisitor?