Timpul si cenzorii

Impartirea timpului in unitati de masura este facuta tot de noi, cei care pe zi ce trece ne grabim tot mai mult si mai fara sens uneori. Daca acum ceva vreme se cuantificau iernile, apusurile de soare sau intervale mari de timp, am ajuns sa ne programam viata la minut sau la secunda, sa conteze fractiunile de secunda si sa producem instrumente care masoara timpul asa cum ne dorim noi.

Din fericire nu am reusit sa dam timpul inapoi, sa il oprim in loc sau sa il acceleram. Pentru ca daca am fi capabili sa o facem cu siguranta ca am face-o. Poate ca nu e mult pana acolo, insa am citit ca de-a lungul vremii au fost destui cei care s-au opus fragmentarii lunilor in saptamani, apoi in zile, ore, minute si secunde. Stiau ei ce stiau…

Incearca sa iti imaginezi cum ar fi sa nu poti masura timpul in felul in care o faci azi. Sa nu existe nimeni care sa iti spuna cand este ora exacta. Sa nu existe ceasuri de nici un fel. Sa iti dai intalnire la miezul zilei, la rasaritul soarelui, sa mananci la apus sau sa te plimbi la caderea cetii. Nu ma intreba cum o sa stii cand iti pleaca avionul sau cand aterizeaza bunica din provincie pentru ca nu stiu sa iti raspund:).

Conform calendarului creat de noi, azi trecem dintr-un an in altul, prilej de baut si de mancat, de paranghelion, de artificii si de concerte. De amintiri de neuitat, ce mai. Amintirea mea cea mai vie despre un “revelion” este de cand aveam cred ca vreo 8-9 ani. Am stat cu bunicul, care fiind neam de morosan adevarat, m-a servit cu putin vin fiert dulce. Asa de dulce si bun era ca am tot gustat eu pe furis pana s-a invartit camera cu mine, de m-am trezit dimineata vesel si inocent, sub zambetele bunicului.

Nu imi aduc aminte sa ma fi bucurat cu adevarat de venirea unui nou an. Mai degraba de faptul ca petreceam cu prietenii, de sarutul de la miezul noptii, de faptul ca cei din jur erau mai “oameni” sau ca nu trebuia sa merg la scoala cateva zile.

Acum… ei bine acum ma bucur de oamenii dragi mie, de un zambet inconfundabil, de agitatia din oras, de un pahar de vin, de febrilitatea cu care pustanii se pregatesc de petreceri, de faptul ca mi-am luat papion rosu sau ca scriu aceste cuvinte.

Sa nu credeti ca am imbatranit:) Fug mai repede ca voi 100 m, stiu tabla inmultirii pe de rost, sunt in stare de traznai mai mari decat si le poate imagina un adolescent. Ok, nu plang la Titanic, nu ascult muzica la telefonul dat la maxim si nu port pantaloni din aceia de parca ai facut kaka in ei.

Ziua aceasta de regula imi rezerv ceva timp pana la apusul soarelui, ca sa fac un bilant la ce am facut in acest an. Apoi il public in constiinta mea si pun cenzorii sa il analizeze. Raportul cenzorilor va ramane strict secret si nu se va da nimic publicitatii.

Va doresc putin mai mult decat va doriti voi, totul numai de bine…

Leave a Reply