Archive for December, 2009

Timpul si cenzorii

Thursday, December 31st, 2009

Impartirea timpului in unitati de masura este facuta tot de noi, cei care pe zi ce trece ne grabim tot mai mult si mai fara sens uneori. Daca acum ceva vreme se cuantificau iernile, apusurile de soare sau intervale mari de timp, am ajuns sa ne programam viata la minut sau la secunda, sa conteze fractiunile de secunda si sa producem instrumente care masoara timpul asa cum ne dorim noi.

Din fericire nu am reusit sa dam timpul inapoi, sa il oprim in loc sau sa il acceleram. Pentru ca daca am fi capabili sa o facem cu siguranta ca am face-o. Poate ca nu e mult pana acolo, insa am citit ca de-a lungul vremii au fost destui cei care s-au opus fragmentarii lunilor in saptamani, apoi in zile, ore, minute si secunde. Stiau ei ce stiau…

Incearca sa iti imaginezi cum ar fi sa nu poti masura timpul in felul in care o faci azi. Sa nu existe nimeni care sa iti spuna cand este ora exacta. Sa nu existe ceasuri de nici un fel. Sa iti dai intalnire la miezul zilei, la rasaritul soarelui, sa mananci la apus sau sa te plimbi la caderea cetii. Nu ma intreba cum o sa stii cand iti pleaca avionul sau cand aterizeaza bunica din provincie pentru ca nu stiu sa iti raspund:).

Conform calendarului creat de noi, azi trecem dintr-un an in altul, prilej de baut si de mancat, de paranghelion, de artificii si de concerte. De amintiri de neuitat, ce mai. Amintirea mea cea mai vie despre un “revelion” este de cand aveam cred ca vreo 8-9 ani. Am stat cu bunicul, care fiind neam de morosan adevarat, m-a servit cu putin vin fiert dulce. Asa de dulce si bun era ca am tot gustat eu pe furis pana s-a invartit camera cu mine, de m-am trezit dimineata vesel si inocent, sub zambetele bunicului.

Nu imi aduc aminte sa ma fi bucurat cu adevarat de venirea unui nou an. Mai degraba de faptul ca petreceam cu prietenii, de sarutul de la miezul noptii, de faptul ca cei din jur erau mai “oameni” sau ca nu trebuia sa merg la scoala cateva zile.

Acum… ei bine acum ma bucur de oamenii dragi mie, de un zambet inconfundabil, de agitatia din oras, de un pahar de vin, de febrilitatea cu care pustanii se pregatesc de petreceri, de faptul ca mi-am luat papion rosu sau ca scriu aceste cuvinte.

Sa nu credeti ca am imbatranit:) Fug mai repede ca voi 100 m, stiu tabla inmultirii pe de rost, sunt in stare de traznai mai mari decat si le poate imagina un adolescent. Ok, nu plang la Titanic, nu ascult muzica la telefonul dat la maxim si nu port pantaloni din aceia de parca ai facut kaka in ei.

Ziua aceasta de regula imi rezerv ceva timp pana la apusul soarelui, ca sa fac un bilant la ce am facut in acest an. Apoi il public in constiinta mea si pun cenzorii sa il analizeze. Raportul cenzorilor va ramane strict secret si nu se va da nimic publicitatii.

Va doresc putin mai mult decat va doriti voi, totul numai de bine…

Profa de engleza

Tuesday, December 29th, 2009

Imi aduc aminte ca eram in clasa a 11-a si dupa ora de sport aveam engleza. Evident ca am “lungit” fotbalul pana la inceperea orei de engleza si am apucat sa ajung in clasa in ultima secunda inainte sa intre profa. Drept urmare am apucat sa ma imbrac numai cu camasa, ramanand in pantaloni scurti si adidasi. Prin urmare, aratam prezentabil intr-o fotografie tip bust, ceea ce era in regula pentru ca stateam in banca mea si nu se vedea altceva. Decisesem chiar sa fiu cuminte si ascultator la acea ora si sa nu “comentez”. Ce mai, elevul model, lucru rar de vazut la subsemnatul.

Ei bine, profa a avut mana buna si prima persoana pe care a scos-o la tabla a fost Dorian. Era mai timida si nu dorea sa se “impuna”, ma striga pe numele mic si o apreciam pentru asta. Iti oferea multa libertate de alegere insa isi facea meseria cu pasiune si constiinciozitate. Era o femeie culta, dintr-o familie cu mult bun simt. Revenind, spuneam ca m-a scos la tabla si cand a vazut cam cum defilam eu printre banci, s-a inrosit brusc si cu greu si-a revenit intrebandu-ma ce e cu tinuta “eleganta”. M-a poftit frumos afara din clasa iar eu m-am scuzat, iesind politicos. Gresisem si nu aveam nimic de comentat. Profa de engleza a fost o doamna. Si spun a fost, pentru acum am aflat ca Angela Condrovici nu mai respira. Sau cel putin nu acelasi aer cu noi.

Sunt convins ca este fericita acolo unde este acum, desi marturisesc ca imi pare teribil de rau ca nu a mai ramas aici. Si mai sunt sigur de ceva: ca a ramas aceeasi doamna.

Valori in criza

Tuesday, December 29th, 2009

Nu vorbesc aici despre cei pe care criza actuala financiara i-a afectat atat de mult incat trebuie sa munceasca doar ca sa manance, sa aiba unde sa doarma si cu ce sa se incalzeasca. Acestora le este poate cel mai dificil si nu este corect sa vorbesti despre ceva ce nu cunosti, in acest caz.

Am observat insa categoriile putin si mai mult superioare din punct de vedere financiar. Motivand criza financiara, li se schimba comportamentul si chiar modul de viata. Si nu ma intereseaza aspectele legate de haine, masini, cheltuieli, cat de mult se strange cureaua la aceste capitole. Ma intereseaza aspectul social, prietenii, amicii, viata sociala. Dupa ce ca si asa este cum este, interactiunea umana se muta evident pe tot felul de Facebook si Twittere, criza a indus in multi dintre noi o idee falsa ca daca devii mai singur si mai concentrat la ce faci, mai indepartat de alti oameni si de alte cheltuieli pe care le consideri inutile, o sa iti fie mai bine. Am observat o instrainare fata de valorile de baza ale multora. In goana stupida pentru a-si mentine un anume “standard de viata”, multa lume aprefera sa paraseasca, sa minta, sa se faca ca uita, sa se comporte incalificabil chiar. Nici nu spun sa stai sa privesti spectator la modul cum te darama criza financiara. Insa omul s-a intors de fiecare data la valorile sale de baza mai ales atunci cand i-a fost greu. Mai devreme sau mai tarziu, este drept, dar a facut-o.

Si eu cred ca o va face si in continuare, este doar o chestiune de timp…

Cadouri

Tuesday, December 29th, 2009

Mi-am pus de cateva ori intrebarea de ce oferim cadouri cu predilectie atunci cand sunt “sarbatori”. Explicatiile sunt multiple dar in esenta, oferim ceva din 2 motive. Pentru a ne face noua placere si pentru a le oferi momente de fericire celor ce le oferim cadouri. Asta in principal, pentru ca mai sunt si “obligatiile”. Oferind, in principiu astepti ceva in schimb. Fie ca este vorba despre un alt cadou, fie despre un zambet, fie de multumiri, de recunostinta, de bucuria exprimata a celui ce primeste, etc.

Copil fiind, imi amintesc cu cata placere primeam portocalele de sub brad. Erau primele la care ma repezeam, le desfaceam cu degetele pentru a simti aroma pe care o asociam cu Craciunul. Scoteam apoi cateva bomboane din pom, si dupa ce faceam un armistitiu cu papilele gustative, urmau si cadourile impachetate. Poate ca eram mult prea mic si de aceea primeam cu atata bucurie cadouri. Cred ca parintilor le erau suficiente zambetele care le vedeau pe fetele noastre. Aceasta le era “cadoul” nostru pentru ei.

Ma uit astazi cu cata detasare se ofera si mai ales se primesc cadouri. Mult mai valoroase decat niste portocale sau bomboane de pom. Si totusi, mult mai fade. Le primesti, spui frumos multumesc, te bucuri simulat sau nu si treci repede mai departe. Unii din cei ce ofera, cantaresc daca ce au primit este la fel de valoros, daca “costa cam tot pe acolo”. Exista si tendinta de a da si primi cadouri cam cu cei de aceeasi “valoare”, cam din aceleasi “cercuri”, pentru a nu exista dezamagirea primirii unui cadou mult prea ieftin fata de ce oferi. “Obligatia” de a da cadouri este cea mai stupida initiativa umana de la Decebal incoace.

In opinia mea, cadoul se ofera neconditionat, fara a astepta nimic in schimb, nici macar un multumesc. Cadoul se ofera luand omul caruia il oferi asa cum este, adica incercand sa oferi ceva care sa ii placa celui ce il oferi, si nu in mod obligatoriu tie, celui care oferi. Sa oferi un cadou este un moment care implica bucurie pentru simplu fapt ca iti doresti si pentru ca o faci.

Daruind din convingere si din felul tau de a fi, deja nu mai ai nevoie de recunostinta, multumiri sau sa ti se ofere cadouri “la schimb”. Ti-ai produs tie bucurie prin simplul fapt ca ai daruit sau ca ai produs cel putin acelasi sentiment celui caruia i-ai daruit. Poate ca unora li se pare nerealist si nerelevant ce spun eu. Accept acest fapt pentru ca stiu ca aveti dreptate, si asa este. Insa mie mi-a ramas mirosul de coaja de portocale impregnat in pielea mainilor…

Franturi audio video

Wednesday, December 16th, 2009

De ceva vreme incoace, la venirea iernii retin sau imi aduc aminte de unele franturi disparate din viata mea. O fi un semn de ramolire prematura sau de inteligenta sclipitoare ce sta sa se stinga, cine stie…

Imi aduc aminte de locuri dragi mie. Este unul in Brasov, intr-un loc unde se vede exasperant de frumos cand ninge, la lasatul serii. Stai cu mainile caus in jurul unei cani de ceai sau de ciocolata fierbinte si privesti afara… si nu iti mai trebuie nimic. Mai am un loc preferat, este in Scotia, se vad muntii in ceata si iarba uda si mai verde decat verdele care ti-l poti imagina. Este atata liniste acolo incat ai senzatia ca pica totul pe tine si tot nu te poate dobora nimic. Mai este unul intr-un tren accelerat cu toate geamurile deschise, in care am vazut probabil cel mai frumos apus de soare. Ar mai fi o casuta de bambus din Kyoto, o alee si un golf din Croatia, o poteca de munte si o cabana ce nu mai exista – din muntii Fagarasului. O ploaie de vara si un camp cu iarba de langa Brasov. Pot continua cu un beci din Franta, o benzinarie din Bucuresti si o capita cu fan de pe langa Gherla sau cu o mamaliga din muntii Ceahlaului. Si mai am.. dar ma opresc aici pentru ca mi-am dat seama ca toate acestea au un numitor comun. Locurile descrise nu au legatura nici cu televizorul, nici cu mass-media, nici cu politica, nici cu capitalul investit, nici cu Armani sau cu Ferrari, sau cu ceva ce am citit pe undeva.

Ca sa rup “firul”, imi aduc aminte ca acum vreo 18 ani, la o emisiune radio, o femeie spunea ca lumea o va duce bine in tara noastra atunci cand va vedea multe reclame luminoase in oras, pentru ca atunci va fi competitie si ca vom avea de toate.

Ieri am auzit o declaratie a lui Mircea Geoana care spunea ca daca nu se face cum vrea el (sau PSD-ul) in privinta guvernului, “vor avea in noi niste dusmani inversunati”.

Asa cum spuneam, sunt numai cateva franturi retinute de mine. Chiar daca par neimportante, am observat ca de cele mai multe ori aceste franturi sunt ca niste blitzuri care ma ghideaza in viata…

Inovatia

Thursday, December 10th, 2009

De cativa ani am devenit constient de pasiunea mea pentru creativitate. Poate parea putin ciudat, dar m-am intrebat la un moment dat de ce imi plac hainele de la o firma mai mult decat altele de la alta firma. Nu doresc sa dezvolt dezbateri pe teme de moda, insa plec de la realitatea ca oamenii sunt unici insa au tendinta de a se imbraca si comporta de parca ar fi iesit de pe o linie de asamblare. Eu privesc moda ca o exprimare de sine si ca o evolutie a gustului in functie de starea de spirit, de conditiile inconjuratoare si de deschidere catre nou.

Pasiunea mea pentru creativitate este daca vrei si un mod de conservare si dezvoltare a gandirii proprii. Gandirea ca proces independent este un lucru atacat din toate partile in ziua de azi. “Creatorii de moda” imi spun cum sa ma imbrac si care culori sunt “la moda”. Daca nu te imbraci de la Prada, D&G, si alte denumiri de oameni “inzestrati”, esti privit ca fiind retrograd, din cercuri sociale de nebagat in seama. Deci sunt unii care imi spun care e moda si cu ce sa ma imbrac. Apoi sunt unii care imi spun ce sa mananc ca sa fiu sanatos. La Tv si in media mi se spune ce am nevoie ca sa am tenul curat si uscat, ce masina trebuie sa imi cumpar ca sa cuceresc fetele cu 90-60-90 si unde si cum trebuie sa imi pertec timpul liber ca sa fiu un om modern.

Per ansamblu, consider ca exista putini creatori, stilisti, companii, etc. care inoveaza pentru cei multi, pentru popor. De ce sa sa mai gandim noi cum si ce vrem, de ce avem nevoie si ce ne face bine? Este mult mai usor sa inoveze altii pentru noi. Si mai functional economic. De la aparitia GPS-ului in masina noastra si pana la revistele care ne spun cum si ce ne sta bine, totul este facut ca noi sa gandim cat mai putin. Trebuie sa avem totul cat mai aproape si sa fim atentionati care alimente sunt calde si cand este uda podeaua. Mintile noastre se atrofiaza cu fiecare zi care trece. De ce sa nu fie suficient sa stim ca albul reflecta lumina iar negrul absoarbe lumina? Iar de aici sa pornim in alegerea care o vom face, alegere a noastra si nu a vreunui stilist? Daca iti este frica sa experimentezi, atunci ai o singura alternativa; sa devii banda de asamblare a unui creator, a unei companii multinationale, a unui loc sau a unei superstitii pur si simplu.

Tindem sa citam in permanenta pe altii pentru ca este mai usor decat sa emitem noi propriile ganduri. Chiar cu riscul de a fi spuse deja, anumite lucruri ne pun mintea la treaba. Este mult mai folositor pentru o minte sanatoasa sa isi caute repere intr-un oras strain decat sa asculte vocea GPS-ului. Stiu, este mult mai greu sa inovam zi de zi, sa gandim catre nou si catre nonrutina.

Anul viitor am de gand sa dezvolt o sesiune de formare/informare cu privire la un elogiu adus inovatiei si creativitatii. Intentionaz sa “iasa” ceva util si interesant. Sa imi spuneti daca vi se pare buna ideea, eu oricum o pun in aplicare pentru ca sunt incapatanat:).  Ma gandesc sa se desfasoare pe durata a 2 zile, cam 8 ore/zi. Primul grup va fi experimental, deci gratuit…  Si stii de ce?

Pentru ca daca simti ca trebuie sa muncesti, eu cred ca nu merita sa o faci. Mai bine stai si trandaveste…

Azi nu sunt roman

Thursday, December 3rd, 2009

Ti-ai pus vreodata intrebarea de ce se unesc oamenii? Evident ca si termenul de “unire” comporta o discutie separata. Din orice unghi privesti, oamenii se unesc fie “la bine si la greu” (asta o stiu de la starea civila), fie numai la bine (asta se intampla cam rar:) fie la greu. Asta cu unitul la bine si la greu o consider nerelevanta pentru politica romaneasca. Tocmai spuneam acum ceva zile ca ale noastre partide s-au cuplat fiecare cu fiecare dupa modelul Melrose Place. Eu astept cu interes momentul cand vor guverna PD-L alaturi de PSD si de PNL, avand in opozitie UDMR si PRM. Asta ar fi o formula unica, care ar reprezenta apogeul politic romanesc. Nu radeti ca nu e departe momentul de care va spun… 

Revenind la unire, principala cauza a unirii in politica romaneasca, este greul. Adica ne unim la greu pentru ca sa ne fie bine. Noua, evident, partidelor. Vom putea guverna, vom imparti functii, regii, bani, fonduri, influente, etc. Pana aici nimic deosebit.

De ce s-au unit PSD cu PNL cu PC, cu Vadim, cu Becali, cu PNT CD, cu minoritatile, cu “aliatii” externi? Va dau eu raspunsul corect:):  “ca sa il dea jos pe Basescu”. Jos de unde este el. Adica de la presedentie si din fruntea PD-L. Daca tinem cont de ce am spus anterior, si anume ca partidele se unesc la greu, inseamna ca le este al naibii de greu, inimaginabil de greu, din moment ce au ajuns pe aceeasi parte a baricadei toti cei amintiti anterior. Pe mine unul ma doare drept in siret de cat de greu le este partidelor. Sunt sigur, (si credeti-ma ca pe un om care a participat direct la politica) de faptul ca si partidelor le pasa drept in varful drapelului lor de cat de greu imi este mie sau tie, cel care citesti acum. Pana aici am fi tentati sa spunem ca totul este ok  din moment ce este o nepasare reciproca. Nu este deloc asa, pentru ca partidele si toate organismele care tin de exercitiul guvernarii, traiesc din munca si banii mei, ai tai, ai celor din jurul nostru… 

Ca sa nu aveti vreun dubiu, sunt departe de a fi fan Base. Da, nici nu am ramas pana la varsta asta cu un neuron stingher care sa creada ca tot ce se fabrica acum este intamplator. O astfel de uniune politica nu este posibila decat daca ai un interes comun financiar, care sa tina strict de capital si putere. Asta cu binele societatii si a poporului, va propun sa o lasam pentru cei cu jumatate de neuron. 99,99% in politica romaneasca actuala, se rezuma la capital si putere. Aceste 2 lucruri merg mana in mana, iar situatia prezenta nu face exceptie.

Mai pe scurt, parerea mea generala este ca Base, in dorinta lui de haiduc de mare orgolios, a incercat sa le cam traga presul de sub picioare tuturor partidelor, “mogulilor”, inclusiv “externilor”. Acum vine nota de plata, si evident, asa cum spune si el, singurul aliat poate fi poporul. Numai ca stiti voi vorba, “poporul se minte cu televizorul”… Daca ar fi fost un politician bun, ar fi trebuit sa tina cont de asta, chiar daca acest lucru ar fi presupus anumite compromisuri. In democratie, fie ea si cea romaneasca, politica nu se poate face de catre un singur partid in frunte cu un presedinte. Dar nici de catre un amalgam heterogen de partide unite sub stindardul intereselor personale, sustinute pana la modul abject de mass-media aservita.

Azi imi pare rau ca sunt roman. Si nu din cauza mea, a colegilor sau a prietenilor mei. Ci din cauza unor romani care doresc sa “ne conduca”…