Archive for October, 2009

Fotograful amator

Monday, October 26th, 2009

Era digitala a dezvoltat o serie de preocupari noi. Printre altele, cea de fotograf amator. Este adevarat ca existau fotografi amatori si inainte de era digitala. Dar haide sa privim altfel. “Atunci” iti trebuia un aparat foto care nu era foarte ieftin. Apoi, iti trebuia film. Fotografiai cu mare atentie pentru ca aveai numai 12, 24 sau 36 de “pozitii”. Trebuia sa le developezi, te mai uitai in soare sa vezi ce a iesit dar nu realizai ce isprava ai facut decat atunci cand imaginea aparea pe hartie. Procesul fiind putin mai complicat, trebuia putina pasiune, dedicatie, alocare de fonduri.

“Acum” aproape oricine si de la orice varsta poate sa fotografieze. Aparatele sunt ieftine, (nu vorbesc de cele sofisticate), iti este suficienta o apasare pe buton si esti micul fotograf amator. Evident ca este o pasiune care creste pe masura ce vezi in jurul tau tot felul de aparate care de care mai sofisticat. Intr-o zi poti sa faci mii de fotografii. Te intorci acasa sau la birou si le descarci in computer. Uite asa ai cativa giga de poze care iti vor umple hardul treptat. Intrebati in jur si vedeti cati dintre fotografii amatori care fac mii de poze, ajung sa le printeze macar pe cele mai reusite. O sa vedeti ca nu sunt multi. Sunt chiar foarte putini. Nu vreau sa caut acum explicatii pentru acest fenomen. Nu vreau sa spun ca este eronat sa faci mii de poze si sa le stochezi in computer. Nici macar ca numai exersand te perfectionezi…

Fotografiatul in era digitala este simptomatic pentru ceea ce am ajuns sa traim cei mai multi dintre noi. Gasim momente in care turnam mii de cadre, le descarcam undeva si acolo le uitam. Ne mai aducem aminte si mai facem o mie de poze, le descarcam si pe ele si tot asa, fara a incerca sa facem ceva de calitate, fara sa ne gandim ca “risipim” pozitiile, acumulam cadre dupa cadre. Din lipsa de timp si din dorinta de a face cat mai multe fotografii, sunt mii de poze pe care nu le vedem nici macar atunci cand le descarcam in propriul computer. Sunt mii de cadre pe langa care trecem, le pozam si nu stim ca le avem. Oricum sa apesi pe buton e gratis. Haideti sa facem milioane de poze. Multe, cat mai multe. Pentru ca asa avem sanse mari ca ele se fie irelevante, sa intre in rutina, sa fie banale, insipide, incolore, inodore. Printam pozele de la botez, de la casatorie si de la 25, 50 si 100 de ani.

Suntem mii de fotografi amatori. Pentru ca ce facem este un amatorism, nu o pasiune sau un hobby. Pentru ca scuzandu-ne ca nu avem timp, preferam cantitatea in detrimentul calitatii.

Dar daca am apasa pe buton gandindu-ne ca avem la dispozitie numai 12, 24 sau 36 de pozitii?…

Din alt film

Thursday, October 22nd, 2009

Mi-am zis ca nu mai comentez chestiuni politice. Sau o sa o fac foarte rar. Da’ uite ca acum nu ma pot abtine. O singura propozitie m-a determinat sa ma gandesc din nou cat de patetici suntem. Noi ca natie si poate sistemul politic in ansamblu.

Situatie: vine un om desemnat sa fie premier si in discutiile cu o majoritate care nu il accepta declarativ de la bun inceput, incearca totusi sa prezinte o situatie de fapt, de prezent si de viitor a Romaniei. Bazandu-se pe date certe, pe o experienta si un profesionalism de care toata lumea s-a ferit sa le comenteze pentru ca ar fi ridicat mingi la fileu adversarului, Croitoru a prezentat situatia economica si sociala actuala, previziuni, date, cifre, etc. Nimeni, dar nimeni nu l-a contrazis pe teme profesionale. Cel mai probabil pentru ca nu se pricepeau. Totusi, au spus: “asta e din alt film”. Tradus cu mintea politicianului roman ar suna cam asa: “ce dracu vine asta aici la noi cu probleme economico-sociale din astea? Ce daca or fi grave? Pai ce ma intereseaza pe mine ca suntem in buda cu banii, ca ne imprumutam continuu, ca nu mai avem de unde decat cu dobanzi astronomice, ca iese lumea in strada, ca nu controlam criza, etc? Pai aici e problema politica Dom’le, aici trebuie sa castige un partid sau o coalitie ca sa ne punem noi oamenii in teritoriu, sa avem control si sa dam drumu’ la treaba. Lasa ca ne pricepem noi, avem noi specialisti, stiu ei ce este bine sa faca, ce dracu ai venit tu sa ne spui acum astea. Intai preluam puterea politic, ca asa se conduce tara, nu veni tu la noi cu gargara ca esti omul lui Basescu.”

Ca omul este din alt film era foarte clar inca de la inceput. Pentru ca Croitoru nu da bine nici pe sticla, pentru ca este priceput la ce spune si pentru ca are o cariera bazata pe experienta si recunoastere. Ca a fost recomandat de Basescu sau ca vrea o cariera politica pot fi lucruri luate in discutie fara indoiala. Nu spun ca opozitia ar fi trebuit sa stea drepti si sa dea curs solicitarilor lui Croitoru. Nu spun ca nu trebuie sa se lupte ca sa il dea jos pe Basescu. Spun doar ca acesta este modul de gandire si de abordare al majoritatii politicienilor romani. A caror calitate umana in primul rand este mai mult decat indoielnica. Ca sa nu mai vorbim de cea morala, intelectuala, etc. Asa cum am mai spus, atata vreme cat pe ecrane ruleaza numai filme cu cei care sunt acum “tatici” in politica si mass-media, Romania va avea chipul si asemanarea filmului ce ruleaza.

Nelamuriri apolitice

Tuesday, October 20th, 2009

Ca sa lamuresc nelamuritii o sa fac cateva precizari. Laurian Lungu cel anuntat de Lucian Croitoru – prim ministrul propus de Basescu, este fratele meu si viceversa. Laurian este tehnocrat pana in maduva oaselor si consider ca politica il lasa la fel de indiferent cum ma lasa pe mine un meci de box. Prin urmare nu este implicat politic de nici un fel si va spun asta cu toata certitudinea. Faptul ca a fost anuntat de Croitoru se datoreaza strict faptului ca cei doi sunt printre singurii profesionisti macroeconomisti ai Romaniei. Faptul ca se apreciaza si se respecta, ca lucreaza impreuna, sunt cateva lucruri care ii leaga.

Ca sa imi dau si eu cu parerea, consider ca Basescu nu il doreste pe Croitoru ca prim ministru. Ar fi un lucru senzational ca acesta sa intoarca toate calculele si sa castige suportul opozitiei. Dar nu cred. Croitoru ar fi cel mai bun prim ministru pe care l-a avut Romania dupa 1989. Asa consider eu si puteti sa ma contraziceti sau nu. Tocmai de aia nici NU o sa fie Croitoru prim ministru. Pentru ca Romania nu este pregatita pentru profesionisti si pentru ca nu se poate ca tara asta sa aiba un om competent ca premier. Pentru ca cei care NU se duc la vot sunt preponderent cei inteligenti (nu o intuiesc eu, o spun studiile facute la urne). Pentru ca au si ei dreptate, cand isi pun intrebarea “pe cine sa aleg”?

Am mai spus-o acum cateva luni de zile ca tot circul este pentru alegerile prezidentiale. Basescu nu isi poate permite sa piarda. Ar urma mari probleme pentru el. La ora actuala are o opozitie foarte puternica, fara un opozant puternic in opinia mea. El poate fi cartea pierzatoare pentru el daca intelegeti ce vreau sa spun… Cine crede ca Basescu este pe duca, se insala. Basescu este omul care negociaza pana in ultima secunda posibila si chiar dupa ce s-au incheiat negocierile. Faptul ca are probleme pe plan extern este lucrul care este cel mai rau pentru el. Consider ca aceasta coalitie de moment care pare atat de hotarata, este la o aruncatura de os de a fi dezbinata. Este suficienta parerea lui Patriciu ca sa o dea PNL-ul la intors, este suficient un tinut autonom pentru UDMR ca sa iasa Croitoru premier.

Revenind la Laurian, sper sa nu iasa Croitoru premier. Nu pentru ca nu mi-as dori sa am un frate ministru. Ci pentru simplu fapt ca Romania si majoritatea romanilor nu sunt pregatiti pentru a fi condusi de oameni profesionisti si onesti. Pentru ca cercurile de interese nu doresc profesionalism si ordine, previziuni corecte si reglementari.

Eu cred ca suntem exact acolo unde trebuie sa fim. Ca popor si ca tara…

Noi vrem respect

Thursday, October 15th, 2009

Acu vreo 2 zile, adica inainte sa se aprinda steluta rosie la masina, treceam prin centrul Brasovului. Circulam pe propriile picioare si asteptam in spiritul civilizat european, culoarea verde a semaforului, pentru a traversa strada. Privirea mi-a fost atrasa de o placa mare pe care scria “Noi vrem respect”. E vorba despre campania de la Realitatea TV. A carei idee nu este rea. Atat.

Revin si spun ca ma uitam la placa amplasata in fata primariei din Brasov. Brusc incepe sa bata vantul, si spre amuzamentul meu amar, placa cu “Noi vrem respect” da pe spate exact peste trandafirii din fata primariei.

Campania cu “noi vrem respect” pleaca in sine  de la o idee corecta, pe principiul ca de multe ori trebuie sa ceri ca sa ti se dea ceva. Realitatea (nu cea de la TV) este insa cu totul alta. Copilul mic sta in fata magazinului cu jucarii si striga de ii pleznesc plamanii ca vrea camionul din vitrina. Mama incepe prin a-i explica linistita ca nu are bani si ca o sa il cumpere cand va avea resursele necesare. Copilul nimic, oracaie si mai al naibii, vrea camionul si basta. Mama, vadit enervata, il trage de mana pentru a-l indeparta de vitrina si implicit de tentatia numita camion. Copilul se tavaleste pe jos, urla, devine isteric si spune ca nu pleaca de acolo pana nu i se cumpara camionul. La capatul rabdarii, mama ii serveste copilului aproximativ 2,5 perechi de palme si il taraie cu forta, tragandul din fata vitrinei. 

Cateva ore mai tarziu, inghesuit in camera lui, cand lacrimile i se uscasera pe obraji, copilul gandeste: “lasa ca o sa ma fac eu mare si o sa fac o gramada de bani ca sa imi cumpar camionul ala. Si o sa defilez cu el prin fata lui mama, iar ea o sa se oftice ca il am si nu o sa o las sa se joace cu el.” In partea cealalta a apartamentului, printre calculele mamei despre cum va plati intretinerea in prima luna de iarna se strecoara parerea de rau ca nu a putut sa ii cumpere copilului o jucarie pe care acesta si-o dorea atat de mult. Cuprinsa de amaraciune, mama se consoleaza: “…lasa, o sa creasca el mare si o sa inteleaga de ce nu am putut sa ii cumpar camionul. Si oricum peste cativa ani o sa isi dea seama ca nu mai are nevoie de el. Oricum nu o sa ii foloseasca la nimic…”

Respectul il ceri numai daca respectivii sunt capabili sa il ofere. Chiar si daca il obtii in acest mod, este suficienta prima pala de vant ca respectul sa dispara. Astazi respectul se castiga…

Pareto pe cale de disparitie

Tuesday, October 13th, 2009

Observ din ce in ce mai interesat ca odata cu trecerea timpului regula 80/20 se aplica mai des si mai accentuat. Sa poate sa stiti ca 20% din jochei castiga de regula 80% din curse. Sau ca 80% din consecinte sunt determinate de 20% din cauze. Si exemplele pot continua, pentru cine e interesat, vezi legea lui Pareto.

Necunoscandul personal pe Dl Pareto, discutam zilele trecute cu persoane care nu cred in scenarii, ci in functionarea economiei de piata, a mecanismelor financiare, a bancilor, a intregului sistem. Ei bine, si eu cred. In masura in care spunea si Churchill ca suntem cu totii niste insecte dar eu sunt convins ca sunt un licurici. Un anume Scott spunea ceva de genul ” singurul fel in care pot sa adorm noaptea este sa-mi imaginez ca exista o clica secreta de “papusari” extrem de competenti, care se ocupa de luarea deciziilor importante, in vreme ce politicienii nostri alesi dezbat arderea drapelului si definitiile casatoriei.” Mi-au placut mult vorbele simpatice ale lui Scott. Daca luam in calcul ca 10% dintre pamanteni detin 85 % din averea planetei, sau mai mult, ca 2% dintre noi detin 50% din bogatia planetei, eu cel putin am o imagine destul de ideala despre economia de piata atat de iubita si de trambitata. Din cate institutii financiare sunt in lumea asta, mai putin de 100 administreaza 1/3 din bunurile financiare ale planetei.

Mergem si in sectorul religios daca vreti, din peste 4000 de religii, cam 12 au peste 10 milioane de credinciosi iar Islamul si Crestinismul depasesc pragul de 1 miliard fiecare. Sau in cel armat, cam 10% din populatia mondiala (Rusia si SUA) controleaza peste 90% din arsenalul de arme nucleare operationale. NATO impreuna cu SUA reprezinta 12% din populatia globului si cheltuiesc peste 80% din fondurile globale destinate scopurilor militare.

Politica:). Asta este o gluma. Din peste 200 de tari ale lumii doar cateva ridica mainile ca sa voteze fara sa se uite in jur. Cateva au drept de veto la ONU. Prin urmare, puterea produce mai multa putere.

Poate ca am eu prea multe scenarii in cap:) dar lasati-ma cu criza si mecanismele functionale ale economiei. Or fi si ele bune la ceva pe planeta asta. Sa faca mult praf. Si in tot praful acesta eu pun ramasag ca peste cativa ani legea lui Pareto o sa fie perimata. Atunci o sa apara legea mea:D ceva de gen 90/10 sau chiar mai mult, 95/5. Desi nu doresc sa am dreptate…

Hotelul de acasa

Wednesday, October 7th, 2009

Undeva in vremurile cand Gigel frecventa un liceu brasovean, cand timpul era acelasi ca si acum iar tentatiile erau mult mai reduse, “acasa” era si va ramane “acasa”. Prins in mrejele vietii de liceu, Gigel avea un program foarte incarcat. Ceva in care se amesteca scoala cu sportul, iesirile cu prietenii, vizionarea filmelor sau flirturile specifice varstei. Si uite asa au trecut cateva zile, care s-au facut apoi saptamani si in cele din urma au tins catre luni de zile in care Gigel pleca de acasa putin dupa rasaritul soarelui si se intorcea doar pentru a-si schimba hainele, a ingurgita ceva in viteza sau a-si face somnul de noapte. Si uite asa, intr-una din zilele descrise anterior, Gigel a privit putin contrariat cum la intrarea “acasa” este un afis mare pe care scrie “HOTEL”. Prima tentatie ar fi fost ca sa cheme valetul cu bagaje pentru a-i duce geanta. A doua ar fi fost sa comande ceva in camera, si asa era destul de obosit. Eventual sa glumeasca cu receptionera?…

 A deschis usa usor si a intrat. Nu a vazut nimic din ce ar fi definit un hotel. In loc de mirosul de detergent si de holuri parfumate a dat de mirosul de “acasa”, atat de linistitor si de cunoscut. In loc de receptionera a vazut-o pe mama facand inegalabilele prajituri.  A auzit in surdina muzica la radio, s-a strambat putin la lumina din bucatarie si vazandu-si familia stransa in jurul mesei si-a dat seama ca singurul client al hotelului de acasa era el. Si-a aruncat echipamenul de sport intr-un colt, a contramandat toate iesirile din acea zi, a luat afisul cu “hotel” de la intrare si l-a aruncat la cos. S-a alaturat atmosferei de acasa si a inteles ca “acasa” este o notiune care se construieste impreuna cu tot ce este in interiorul casei si mult mai putin in exteriorul ei.

De multe ori este nevoie de cineva sau de ceva care sa iti spuna ca ai ajuns sa traiesti la tine acasa intr-un hotel. Unii isi doresc hotelul pentru ca nu ii leaga mare lucru de “acasa”. Altii nu isi dau seama cum ajung sa “hoteleasca” in propria casa. Mai exista si persoane pentru care “acasa” este o notiune straina.

Un hotel este si poate fi un pas important, uneori obligatoriu in viata oricarui om. Pentru ca este dificil sa dormi pe strazi sau prin gari si aeroporturi. Pentru ca un hotel va constitui un grad de comparatie cu un alt hotel. Il vei folosi intr-o vacanta, intr-un weekend, intr-o noapte.

Temporar poti sa locuiesti acasa ca la hotel. Invers insa nu va fi niciodata posibil.

Negocierea

Tuesday, October 6th, 2009

La piata, in politica, in business, cu propria persoana, cu sotul sau sotia, cu copilul sau cu o autoritate suprema de tip Dumnezeu, Alah sau Buddha, noi muritorii de rand, ducem negocieri. Uneori aprige si prelungite, alteori scurte, fara sorti de izbanda. Negocierea este foarte importanta. Am cunoscut persoane pentru care negocierea era parte primordiala a vietii, se hraneau si traiau fizic si psihic din negocieri.

Ce este pana la urma o negociere? Uitati-va in Dex, cititi tratate de specialitate, treaba voastra. Si eu am facut acelasi lucru daca m-a interesat:) Nu vreau sa vorbesc despre procesul in sine, despre ce tip de rezultate potentiale avem, despre cauzalitate sau tipuri de negocieri. Vreau doar sa spun ca sunteti cel mai bun negociator care traieste pe aceasta planeta. Justificare…

Orice negociere incepe cu cea interna. Adica cu propria persoana. Nu va legati de faptul ca de multe ori negociem ceva care nu tine de noi sau ca subiectul negocierii nu ne priveste in mod direct. Nu tine… Pentru ca in orice negociere trebuie sa ai un prag minim peste care nu esti dispus sa cobori. Poti negocia orice si oricum, oriunde si oricat, esenta este in tine. Pragul minim sta de fapt in tine, cel care negociezi. Daca ajungi sa intelegi asta, poti sa lasi deoparte toate cartile  despre negocieri. Asa cred eu si nu trebuie sa fie adevarat ce spun. Poti fi cel mai slab negociator din “piata” si cel mai bun negociator cu tine. Ce crezi ca este mai important, ce negociezi cu ceilalti sau ce negociezi cu tine?:)

In razboiul din fosta Jugoslavie tactica castigatoare in finalizarea negocierilor a fost oboseala participantilor negociatori. Poate parea hazliu dar cineva si-a dat seama ca orgoliile si valorile personale nu pot fi invinse uneori prin mijloace clasice. Trebuie sa oboseasca cei care le detin. Atunci lasi garda jos si atunci se va gasi cineva pregatit, care sa parafeze totul.

Negociere placuta. Pentru ca nu toate sunt…

Regrete de toamna

Friday, October 2nd, 2009

Ma intreba cineva zilele trecute daca am regrete care sa le constientizez, odata cu trecerea timpului. “Normal” ca am dat-o cotita spunand ca fiecare are…:D. Chiar in timp ce spuneam acest lucru mi-am dat seama ca nu trebuie sa castig timp ca sa dau un raspuns. Mi-a venit in minte un lucru pe care l-am dorit sa il fac inca din perioada cand frecventam scoala generala.

Am vrut sa cant la chitara:). Nu din cea electrica, nu la mandolina, la chitara clasica. In perioada liceului, un prieten mi-a facut cadou corzi de chitara spunandu-mi ca este un inceput. Tot in liceu am fost primul exclus din selectia pentru corul scolii. Nu cred ca am apucat sa cant 1 minut alaturi de colegi. Mi s-a spus ca nu am ureche muzicala si ca sa imi caut alte aptitudini. Ceea ce am si facut. Inca le caut:D. Mai tarziu am fost la lectii de dans. Instructorul, un tip simpatic, imi spunea: auzi toba, fii atent la ritm, bum bum bum / bum bum bum. L-am lasat eu sa tot comenteze pana cand i-am spus ca eu nu aud nici urma de toba, sa imi arate ce sa fac si eu o sa ma straduiesc sa il imit, sa ma lase cu toba lui pentru ca eu aud numai melodia… Am mai incercat sa fiu atent la colegi care cantau la chitara, unii s-au oferit chiar sa ma invete, dar s-a dovedit zadarnic…

Prin urmare, am un regret: nu stiu sa cant la chitara. Consider ca daca ai regrete, toamna este cel mai bun anotimp ca sa ti le spui. De ce? Pai.. uita-te si tu afara…

Si ca sa vedeti cam cum si ce visam eu sa cant, va las sa ascultati ce poate sa iasa din versurile lui Nichita si chitara lui Nicu.

Pericolul din adancuri

Thursday, October 1st, 2009

Cred ca undeva la pubertate am citit o carte cu titlul acesta. Tin minte ca facea parte din colectia “Delfin”. Pentru cei care au apucat-o:). Subiectul nu era cine stie ce, dar pentru vremea si varsta respectiva a reusit sa ma tina treaz o noapte pentru a citi cartea. Era vorba despre un submarin si.. normal, pericolul pe care acesta il imprastia in apele cutreierate de el.

Am facut o analogie si m-am gandit care ar fi pericolul din adancuri in zilele noastre. Trecem peste cutremure, eruptiile vulcanice, cartite, si altele de genul acesta. Te-ai gandit vreodata ca e periculos sa fii corect? Dar sa fii bun? Poti sa interpretezi bunatatea cum doresti. O sa incerc sa explic rationamentul meu:)…

Procentual vorbind, un pericol poate sa il reprezinte si un nebun in mijlocul a 1 milion de oameni. Poate detona o bomba, poate detine o boala contagioasa mortala, etc. Oricum ar fi, acesta poate costitui un pericol. Mergand mai departe, cu cat mai multe comportamente periculoase exista, cu atat creste gradul de risc. Acum vine intrebarea mea. Crezi ca peste 50% din populatie este incorecta? Crezi ca peste 50% din populatie minte? Crezi ca peste 50% din populatie este egoista? Ei bine, fiind un optimist declarat, eu raspund “Da” la toate cele 3 intrebari. Deduc de aici ca daca esti corect, bun, onest, faptele tale vor fi judecate prin prisma unui om incorect, mincinos, nu foarte bine intentionat. Prin urmare ai toate sansele ca sa treci drept fraier, sa nu fii crezut, sa nu ti se acorde importanta pentru ca nu faci parte din “lumea reala”, pentru ca nu prezinti interes decat ca obiect de a fi exploatat si/sau prostit, fraierit. Exemplele abunda imprejur, de la senzationalul de prost gust, plin de minciuni si rautate, cautat si expus in media, pana la lumea politica unde cu cat minti mai mult si esti mai fals ai mai mult “de castigat”. Si in jurul vostru se petrec aceleasi lucruri, chiar daca pe o scala mai mica. Unii profita de pe urma altora si oricat de incorect ar parea, profita de bunatate, de cinste si de omenie. Procesul in sine nu are limite pentru ca oamenii sunt intr-un permanent spirit de competitie, cu cat unul va minti mai mult cu atat altul va incerca sa il intreaca, cu cat unul isi exprima aroganta si rautatea, se va gasi imediat cineva care sa incerce sa il detroneze cu o doza marita din ambele.

Si in tot acest amalgam, poate va pare stupid sau nu, dar eu cred ca pericolul din adancuri pentru destui oameni, il reprezinta chiar corectitudinea lor, bunatatea, firea lor de a fi. In concluzie, ei insisi…