Archive for September, 2009

Multumesc

Tuesday, September 29th, 2009

Intr-un comentariu facut la postul scris anterior, niste prietene imi spuneau ca in urma cu 36 de ani a avut loc cea mai lunga eclipsa totala de soare a secolului XX. Care va sa zica eu m-am nascut in anul cu cea mai mare bezna:D. Trebuia sa incep asa pentru ca ce urmeaza este un lung sir de “multumesc”. De ce?… Pentru ca luam multe lucruri in viata ca si cum ni se cuvin. Desi uneori nu ni se cuvin. De multe ori sunt persoane care trudesc, se lupta, au inspiratie si ne aloca timp, energie, resurse, fara a se astepta sa primeasca ceva in schimb. Sunt acei oameni de la care ti se pare ca ti se cuvine sa ai totul fara ca tu sa faci cel mai mic efort. Eu cred ca tu cel ce citesti stii foarte bine ce vreau sa spun. Doar ca de multe ori nu ai timp sau mai bine spus nu iti faci timp sa te opresti si sa le spui “multumesc”. Si nu vorbesc aici de multumescul de complezenta, de cel intrat in vocabularul uzual. Vreau sa vorbesc de multumescul oferit cu adevarat, gandit si simtit.

Chiar daca ce va spun in continuare poate arata ca o sesiune de multumesc la decernarea premiilor Oscar, o sa vedeti ca nu e chiar asa:)

Multumesc parintilor mei. Pentru ca m-au adus pe lume in anul cel mai intunecat din secolul XX. Poate de aia imi place sa stau cu lumina aprinsa. Si le mai multumesc pentru ca exista si ca imi acorda acelasi credit si atentie ca si acum 36 de ani… Ii multumesc sotiei pentru ca exista. Altfel nu reuseam sa o caut si sa o gasesc. Sau poate ea m-a cautat pe mine? Inca lucram la asta… Ii multumesc fratelui meu pentru ca a stiut sa imi fie frate mai mare, mai destept si mai bun decat mine. Evident nu mai frumos, doar nu vreti sa le aiba el pe toate… Le multumesc unor oameni care nu mai exista pe acest pamant in stare materiala. Dar sunt chit cu ei cumva, pentru ca ei ma vad iar eu ii aud. De aici si auzul meu fenomenal… Le multumesc prietenilor, al naibii de putini dar si al naibii de valorosi. Pentru ca ma asteapta cand vin mai tarziu de ora stabilita (si asta e des), pentru ca ma tolereaza cand bat campii (si asta e des) si pentru ca pur si simplu stiu ca sunt la un telefon distanta. Chiar nu conteaza in ce colt al lumii sunt… Le multumesc dusmanilor (atati cati au ramas) pentru ca daca nu ar exista ei nu asi mai avea cu cine sa vreau sa ma imprietenesc… Ii multumesc lui Aris pentru ca rad de el de fiecare data cand il vad. E fenomenal cu urechile lui clapauge. Le multumesc colegilor de la locul de munca. Pentru ca desi lucram in acelasi loc, sunt zile in care nu ne vedem. Si pentru ca probabil ca suntem una din echipele cu gradul cel mai ridicat de consum de bere si pizza la locul de munca… Ii multumesc lui Rumburak (zis Rumbi) care nu a lasat firma fara animal si viceversa… Le multumesc si celor care mi-au trimis flori fara sa spuna cine le-a trimis. Pentru ca m-au facut sa imi imaginez cine mi-ar placea sa imi trimita flori (in afara de cei apropiati asi prefera Liv Taylor:)…

Inca nu sufar de lipsa de memorie si pot sa o tin asa cel putin jumatate de zi. Sau de noapte, depinde de preferinte. Prefer insa sa ma opresc aici, nu inainte de a le multumi tuturor celor care au avut un gand bun pentru mine in aceasta zi. Fie ca el a fost sau nu exprimat, le voi spune un simplu multumesc. De atat sunt eu in stare…

मैंने कहा

Sky falls down on me

Wednesday, September 23rd, 2009

Am auzit ca exista lume meteosensibila. Daca e pe asa, atunci eu sunt anotimposensibil. Uneori ma apuca dorul de vara, alteori gandul imi zboara la magia sarbatorilor de iarna. Primavara este inegalabila cu explozia de verdeata, cu mirosul de crud si de praf proaspat trezit la viata. Si daca scriu “din astea” inseamna ca m-a apucat melancolia. Adica a venit toamna… Acum ca tot am descoperit a 22-a minune a lumii facand aceasta afirmatie, o sa perseverez putin.

Toamna natura se pregateste de somn, si din aceasta cauza poate, totul devine mai lent, mai asezat, mai colorat, mai relaxant. Cred ca poate fi comparata cu starea unui om inainte de un somn profund. Casca de i se rup falcile, i se impaienjenesc ochii, miscarile devin mai lente si serotonina incepe sa isi faca efectul. Ce poate fi frumos in acest peisaj?

Well, asta ma intreb si eu acum… Unul din raspunsuri ar fi ca toamna este anotimpul in care m-am nascut. Altul ar fi ca imi place sa “dorm pe mine”. Eu alta explicatie nu gasesc. Si nici nu ma ostenesc sa caut. Tocmai pentru ca imi este lene si ma pregatesc de hibernare:).

Exista locuri pe lumea asta unde nu exista toamna. Dintr-un motiv sau altul, toamna – Ea, a considerat ca nu vrea sa le ofere nimic unor oameni. Intrebarea mea (mai veche)  este ce s-ar face toamna fara noi? Oare ar mai veni iarna?…

Pentru cei care au stat in septembrie pe un ponton, lenevind la soare si avand un lac in fata si un munte in spate, pentru cei care au “inchis” Costinestiul plecand ultimii din statiune, pentru cei care isi fac timp sa coloreze imaginar padurea, pentru mirosul de frunze uscate arse, pentru cel de rechizite proaspat cumparate, pentru uniforma noua din clasele primare, pentru mustul de struguri ce iti innegreste limba, pentru diminetile cu o felie de miere si un pahar de lapte, pentru linistea plimbarilor pe carari de munte, pentru septembrie, pentru mine in mod special, 2 melodii atat de diferite si totusi atat de …septembrie.

http://www.youtube.com/watch?v=VTAxtx8zqss

Vama, cerbul si fotbalul

Monday, September 14th, 2009

Cum de s-a nimerit sa fie recitalul Vama in acelasi timp cu meciul de fotbal Franta- Romania?… Este retorica.

Oricum, pentru prima data am “dat” un meci de fotbal al Romaniei pentru un concert de muzica. S-a intamplat sambata, cu ocazia Cerbului de Aur 2009. Si poate in mod ciudat, nu am regretat nici o clipa.

 “Vama” inseamna de fapt Tudor Chirila. Nonconformist, putin plecat de acasa ar spune altii, original, deplasat sau cu aere de vedeta, pe mine ma intereseaza prea putin acest lucru. Eu consider ca NU este “un fals”. Nici el, si nici muzica lui. Iar asta imi place. Nu inseamna ca sunt fan Vama. Inseamna ca apreciez o mare parte din versuri si ce vor sa promoveze acestea. Este altceva decat “la mare la soare”, iubirea netarmurita si fetitele goale. Are atitudine, poate putin britanica pe unele locuri, necesarul de show inerent, dar cel mai important este ca are un mesaj bun, pe alocuri excelent. Am vazut in fata mea fete de 14 ani care stiau versurile pe de rost, am vazut batrani care au privit incruntati inceputul concertului. Toti au vazut finalul showlui in picioare, aplaudand si la al 3-lea bis. A stiut sa mobilizeze publicul, fie ca a cantat vechile melodii “Vama Veche”, fie pe cele noi si rebele. A stiut sa se lipeasca de pereti si sa apara alaturi de fete imbracate in chiloti si camasa, a stiut sa isi arunce tricoul de pe el si sa spuna “what a fuck”, sa urle ca un apucat ca tara asta e condusa de prostituate si hoti (in conditiile in care unii din cei vizati erau in primele randuri). Si peste toate astea, stie sa cante. Si sa se dedice cantecului.

Din punctul meu de vedere “Vama” si mai corect spus Tudor Chirila, aduc ceva pozitiv in lumea aceasta. Un mesaj, o muzica interesanta si o atmosfera la care nu poti ramane indiferent. Ori il injuri si pleci, ori te alaturi liceenilor si atmosferei create de acestia. Cale de mijloc nu exista.