Treaba cu secolul vitezei o stie toata lumea. Si o aplica. Constient sau nu, fortat de imprejurari sau in mod deliberat, bagam viteza. Unde?…
Circula bancul ce urmeaza pe vremea lui nea’ Ceausescu. Cica se duce unul la piata sa isi cumpere un kg de castraveti. Merge la un taran care vindea tot felul de legume si fructe. ” Cu cat dai kg de castraveti?” intreaba omul. “7 lei” raspunde comerciantul. “Aoleu, ce preturi ai, sa-ti bagi castravetii in cur” striga nervos clientul. “Nu mai e loc, mai am acolo 2 verze, 1 kg de cirese, 1 de caise si o legatura de ceapa” raspunde agitat vanzatorul.
Cu constiinciozitatea cu care omul isi baga in dos legumele si fructele, noi bagam viteza. Constatarea mea este ca locul, momentul, anturajul, nevoile, societatea in esenta sunt cele care genereaza si stimuleaza viteza. Anii de liceu devin ani de initiere in business, de plecat la munca si la servit pe vase de croaziera, cei de facultate sunt ani in care “acumulam experienta” muncim si invatam in paralel. Devenim pregatiti pentru “viata”. De parca viata ar incepe dupa liceu, dupa facultate sau dupa doctorat… Acumulam tot mai mult si mai repede, respiram aer mai imputit si mai toxic, mancam mai prost si mai repede, ne tratam mai des si mai fara succes, dorim sa trecem mai repede peste perioadele in care “nu producem”. Vrem speed, more speed, de la autostrazi si pana la muzica de club, it’s all about speed. Chiar si pastile “speed”.
Putin prea sentimentalist dar actual, filmul “Click” ( Bent Stiller) parca, cel cu telecomanda vietii, reda multe din lucrurile despre care asi putea sa comentez. In esenta fiecare din noi detinem acea telecomanda. Si fiecare din noi a apasat cel putin de cateva ori pe butonul de forward. Sau si-a dorit sa o faca. Cu “Rew” e mai dificil…
Nu doresc sa pun frana in secolul vitezei. Pentru ca la viteza la care ne aflam, daca punem frana si nu avem discuri ceramice, ne vom face praf si pulbere discurile obisnuite de frana. Iar majoritatea dintre noi NU avem discuri ceramice. Si nici nu vom avea vreodata…
