Zgura, fotbal si mocirla

Imi aduc clar aminte ca am inceput sa joc fotbal dupa ce am renuntat la patinajul artistic:) Eram in clasa a 2-a si  am fost la o selectie unde ni s-a dat o minge si ni s-a spus sa alergam dupa ea si sa o bagam in poarta adversa cu orice componenta a corpului mai putin cu mainile. Era o vreme mizerabila, un teren de zgura plin de balti si mirosea a seminte prajite (asa mirosea cauciucul ars de la fabrica din apropiere). Dupa vreo ora de calarit toate baltile nu cred ca ma mai recunosteau nici proprii parinti. Am tinut-o asa cateva saptamani si din vreo 30 de baieti selectionati am mai ramas vreo 14 care au indurat frig, ploaie si lovituri.

Nu vreau sa expun aici “cariera” mea fotbalistica sau pe cea sportiva. Mi-am adus aminte aseara de momentele acelea senzationale din copilarie. Cum si de ce? Sa explic… Atunci cand sunt intrebat cu ce echipa de fotbal tin, de regula dezamagesc interlocutorii pentru ca raspunsul meu este invariabil: “cu cine joaca fotbal”. Imi place sa vad daruire, viteza, tehnica, lupta corecta, avantata. Sunt adeptul fotbalului “romantic” daca pot sa ii spun asa. Ei bine, aseara s-a jucat la Londra o semifinala de LC, Chelsea – Barcelona. Pentru cei neinitiati, Chelsea se califica in finala daca invingea la orice scor. La 0-0 urmau prelungiri, iar la orice alt scor in afara de variantele expuse, se califica Barcelona. A fost 1-o pentru englezi pana in ultimul minut de joc. Pentru prima data dupa mult timp am privit cu patima un meci de fotbal. Chelsea conducea si urma sa sa califice in finala desi juca un fotbal “urat”, cu toti jucatorii in propriul teren. Am urat aceasta echipa desi nu imi sta in fire sa fac asa ceva. M-am surprins si pe mine de cat suflet am pus in asa un meci inofensiv si fara urmari pentru cercul meu de interese si preocupari.

Well, Barcelona a inscris in ultimul minut si s-a calificat in finala. A fost ca in filmele americane, unde cel frumos, destept si cu caracter se alege si cu banii si cu fata frumoasa.

Cu toate acestea, concluzia este ca nu s-a inventat meci mai frumos decat cel pe care l-am jucat eu in mocirla de zgura, cu aproape 30 de ani in urma:)…

Leave a Reply