Up si down

In weekendul trecut, am fost aproape de locuri dragi mie. La poalele muntilor Fagaras este o priveliste atat de impunatoare incat imi vine  sa privesc pana cade cerul peste mine. Ultima parte e tradusa dintr-un cantec, sa nu credeti ca sunt asa de poetic:D.

Faceam mental o paralela intre urcusurile si coborasurile vietii si potecile pe care le-am batut in anii studentiei. Daca ati urcat cel putin de cateva ori pe un munte, o sa stiti despre ce vorbesc. Daca nu, poate ca stiti din viata de zi cu zi.

Intr-una din zilele in care urcam muntii Fagarasului, trece pe langa noi un grup cam de aceeasi varsta cu a noastra. “Ce faceti, greu la deal, ha?” spune unul dintre ei. “Greu daca te gandesti ca este asa” ii raspund eu filozofic. “Eh, lasa ca ajungeti sus pana se insereaza” raspunde el vesel. “De unde sunteti?” intreb eu imberb, desi era destul de evident dupa accent si echipament:D. “De unde se da ora exacta” raspune el relaxat, in timp ce ne depaseste in pas repejor. “Mai sa fie”… imi spun eu in gand aruncand priviri complice colegilor mei de grup. “O fi de pe meridianul lui Greenwich de pe undeva”…

Uitandu-ma din spate la grupul ce tocmai ne depasise in cautare de recorduri de timp si spatiu, le-am admirat echipamentul de calitate, nou nout. Le-am observat respiratia neregulata si pasii mariti vizibili, calcatura nesigura utilizata in detrimentul vitezei…  Peste vreo 3 ore si ceva a inceput sa ploua, si i-am intalnit pe cei “de unde se da ora exacta”. Faceau un popas, dupa cate se pare destul de prelungit. Ei spuneau ca s-au oprit la cules de afine si sa manance ceva. Cateva priviri mi-au confirmat ca unii isi dadusera jos bocancii nou nouti. Respiratia le era destul de greoaie si nu aveau chipuri prea fericite. “E totul ok” intreb eu?, “haideti ca nu mai este mult si se intuneca”. E greu la deal dar o sa fie mult mai usor la coborare”…  “Da, ce probleme sa fie, venim si noi, sa ne luam lunchul intai, pentru ca ne respectam” raspune unul dintre ei.

Am ajuns la cabana pe inserat si am si anuntat cabanierul de existenta grupului intalnit pe drum. Am procedat bine, pentru ca cei de la salavamont i-au recuperat aproape la miezul noptii, gasindu-i inghetati, uzi, plini de bataturi si basici. A doua zi pe la pranz, noi ne pregateam sa plecam iar grupul recuperat cobora la masa tinandu-se de balustrada. Cautau plasturi si alifii, aveau ochii rosii si nu aratau deloc fericiti. Poate si pentru faptul ca aveau o fata in grup, ne-am oferit sa ii insotim pana jos. De data aceasta nu au mai spus “nu”, ne-au lasat sa le punem ziare in bocanci, au mers tot drumul in tacere, strangand din dinti si ascultand glumele noastre. I-am lasat la cabana de la poalele muntelui, istoviti si tristi.  Fata a fost singura care m-a privit si mi-a soptit la despartire un “multumesc”.

Toata lumea stie ca urcusurile sunt dificile si ca atunci cand coborasurile sunt bruste si abrupte, e dureros sa cazi de sus. Poate mai putini dintre noi isi dau seama ca uneori, urcusurile iti provoaca atata durere si suferinta incat fac imposibila coborarea in conditii bune. Si atunci, risti sa ramai suspendat undeva sus, deasupra undei prapastii, nefiind in stare sa gasesti un punct de sprijin, neputand sa cobori sau sa mai urci, stand in bataia vantului si a ploii, amenintat de fulgere si infectarea ranilor suferite la urcare.

In viata trebuie sa stii sa cobori. Si cand…

One Response to “Up si down”

  1. wishyoufly says:

    Si deseori am invatat , nu refuza o mina de ajutor intinsa de cineva …. ptr ca intr adevar e nevoie de ajutor . Dar cum suntem deseori prea egoisti de a primii ajurorul cuiva, si aroganti…. suferim….

    E buna invatatura intimplarea

Leave a Reply