Memoria si piatra de moara

Se spune ca “din greseli inveti”. La fel de vehiculata este ideea ca este bine sa inveti din greselile altora. Plecand de la realitatea ca inveti pe intreg parcursul vietii, am o nelamurire pe care m-am decis sa o exprim aici.

Esti implicat in prima relatie. Momente frumoase, deosebite, etc etc etc. Inevitabil ca vor exista si momente neplacute, unele te vor marca in mod neplacut. Treci de prima relatie si te implici in a cea de-a doua. Acumulezi si aici momente inegalabile in sensul bun. Evident insa ca apar si cele mai putin placute. Si uite asa, imagineaza-ti ca treci prin 3,4 sau “n” relatii. Este evident ca prima relatie o influenteaza pe cea de-a doua si primele doua pe a treia, etc… Da.. dar cum? De aici incolo incep sa invinuiesc memoria.

Ati observat ca atunci cand intrati intr-o noua relatie, primele lucruri pe care le aveti in vedere sunt sa nu repetati greselile din relatia anterioara? Memoria este selectiva datorita unei frici interne stupide. Memoria uita de momentele frumoase, chiar daca acestea au fost net mai multe si mai bogate decat cele “urate”,┬ási te avertizeaza ca trebuie sa te feresti de clipele neplacute care ar putea sa apara. Astfel se face ca atunci cand ajungi sa traversezi cateva relatii, ai adunat deja un bagaj memorial negativ care iti afecteaza de multe ori iremediabil modul tau de a exista. Devii mai “dur” poate, “te adaptezi”, inveti sa “stii ce vrei”, te imbraci altfel, zambesti altfel poate… Relatiile te transforma in ceea ce doreste societatea, nu in ce doresti tu. Memoria iti da semnale ca daca esti tu cel slab, vei avea numai de suferit si de pierdut. Si tu, actionezi in consecinta. Memoria nu iti expune primordial momentele frumoase si nici nu transmite faptul ca nici o relatie nu seamana cu alta, ca persoanele sunt diferite. Ea iti spune ca societatea este aceeasi.

Multiplicand ceea ce v-am expus anterior, ajungem la un fapt destul de paradoxal, si anume ca desi noi formam societatea, raportarea noastra in ce priveste relatiile se face la societate. Prin urmare, se face la noi insine.

Si atunci, de ce memoria noastra cara o piatra de moara care creste constant in timp? De ce la “inceputuri” aveam orizonturi largi spre care ne avantam fara frica, si acum ne trezim intr-un tunel ce se ingusteaza invariabil?

Pentru ca invatam din greseli?….

2 Responses to “Memoria si piatra de moara”

  1. eu says:

    nu, nu invatam din greseli! …pentru ca nu stim sa iubim liber si nu avem incredere in noi….

  2. wishyoufly says:

    Hmm … ai dreptate, intotdeuna vrem sa corespundem cerintelor celor din jur, sa le facem pe plac, in loc sa fim noi insine, UNICATI, cum suntem de fapt. Ne imbracam cum ne comanda moda, ne comportam cum se asteapta cei din jurul nostru, doar ca sa le facem pe plac, doar sa fim acceptati de ei. Pentru ce? Ne suprimam personalitatea de dragul lor, si oricum doar o singura greseala si suntem exclusi din “societatea lor” .
    Buna postare …:)

Leave a Reply