Scopul

La varsta copilariei alergam de multe ori fara un scop anume. Daca ma intrebai unde merg, consideram intrebarea irelevanta. Cum adica “unde merg”? Niciunde. Normal ca mintea orientata catre scop punea urmatoarea intrebare: “Si atunci de ce alergi?”, pentru ca activitatea este relevanta numai atunci cand duce undeva.

Scopul este necesar intr-o societate precum cea de azi. Cred ca daca ajungi sa il urmaresti cu indarjire, poti ajunge “un om de succes”. Apoi, usor,¬†usor¬†incepi sa te pierzi. Un scop atins genereaza altul, si apoi altul. Pe asta se si bazeaza societatea de consum. Un scop neatins genereaza frustrare si justificari, probleme si amanari. Scopul este o toxina necesara.

Si daca scopul este aici? Si daca scopul esti de fapt tu? Daca nu exista nici o alta implinire in afara de cea momentana? Ei… sa nu exageram…:) Si totusi…respiri, simti miros de praf si verdeata, vezi soarele si simti ca are putere. Adica sarbatoresti. Nu trebuie sa faci nimic pentru asta. Trebuie doar sa traiesti o revarsare de energie care nu cauta un scop. Sa actionezi nemotivat. Sa imparti dar sa nu te targuiesti. Sa dai pentru ca ai, sa dai fara sa pretinzi nimic in schimb. Fals? Stupid? Fara sens?

Sarbatoreste…

Leave a Reply