Sayako

Ce poate sa fie mai frumos pentru o fata, decat .. sa fie printesa. Probabil ca multe fete isi doresc acest lucru. La fel cum multe fete isi doresc sa fie impresurate de succes. De glorie, de lumini si de posturi radio si TV.

Daca nu stiti, Sayako este unica fiica a imparatului Akihito al Japoniei si a imparatesei Michiko. Actualmente doamna Kuroda, printesa Sayako a fost invitata de onoare  la o manifestare interculturala la care am participat si eu in urma cu cativa ani. Am vazut-o in 3-4 randuri, in decursul catorva zile. O persoana micuta, pe langa care probabil ai trece de 100 de ori pe strada, inainte sa o observi. In timpul unui concert de cateva ore, am avut senzatia ca a clipit de cel mult 10 ori. Am avut senzatia ca nu respira, ca nu are muschi ai fetei, ca este o statuie cioplita pentru a avea un zambet perfect. Era impecabila pana la cel mai mic detaliu. Cred ca si cei mai crunti carcotasi nu ar avea ce sa spuna despre comportamentul unei astfel de persoane. Am intrebat localnicii (japonezi) si am aflat ca a iubit mult pe cineva cu care nu a avut voie sa se marite. Ca a suferit mult din aceasta cauza si ca a fost internata cativa ani intr-o clinica specializata. Fireste ca motivul oficial al internarii a fost altul… Am aflat ca de la 3 ani invata de toate. Inclusiv cum sa fie perfecta. Sa fie o persoana care nu are emotii, o persoana cu zambet si comportament perfect.

Peste cateva zile, am revazut-o pe Sayako, cu ocazia unui alt eveniment, undeva la poalele muntelui Fuji. Era aceeasi femeie impecabila, o statuie a zambetului retinut. Trecand pe langa noi, dadea usor din cap respectand la litera codul bunelor maniere japoneze. Cineva din grupul romanilor i-a intins atunci un fluier. Unul din lemn, din acela care se gasesc prin toate bazarurile. Asistenta a incermenit pret de cateva secunde. Nu si garzile de corp, care s-au repezit sa blocheze totul. Dupa cateva momente de panica, printesa a dat la o parte garzile de corp si a intrebat-o pe colega mea ce este instrumentul si la ce foloseste. Raspunsul a fost extraordinar de plastic. Romanca a bagat fluierul in gura, a inceput sa cante cateva acorduri groaznic de false, dupa care a spus, “uite asa, fa si tu, la noi se cheama “tirli-tirli”. Asistenta a asistat si mai socata cum printesa a pus gura in acelasi loc in care il pusese si romanca. A suflat usor si neconvingator, a zambit, a repetat amuzata “tirli-tirli”, dupa care si-a continuat drumul.

Peste mai bine de un an de zile am revazut-o pe Sayako la o receptie data de ambasada Japoniei la Bucuresti. Printre invitati era si colega mea care ii oferise fluierul in Japonia. Dupa discursurile oficiale, a urmat obisnuitul cocktail. Printesa era aceeasi statuie a zambetului retinut. Asta pana a vazut-o pe colega mea. Atunci, am vazut o licarire aproape imperceptibila in ochii printesei. I s-au luminat ochii. A tresarit vadit emotionata si a exclamat “tirli-tirli”! Asistenta a ramas impietrita nestiind ce sa spuna si cum sa reactioneze. Eu m-am retras intr-un colt, linistit si amuzat.

Castigasem pariul facut cu mine. Printesa era doar o femeie…

2 Responses to “Sayako”

  1. k says:

    N-am avut placerea s-o vad pe printesa in carne si oase, dar acum cateva zile am vazut intr-o librarie o carte despre ea. Am luat cartea, am rasfoit-o, m-am uitat la poze, si imi amintesc ca am regasit acolo aspecte despre care amintesti: ca a studiat foarte mult si foarte multe, cu sarguinta si cu succes tipic japonez, ca a suferit de stari depresive, si ca este “perfecta” ca persoana publica.
    Am pus apoi cartea inapoi pe raft si mi-am zis, ce bine ca despre mine nu se scriu carti 😀 … stiu eu cine ma considera printesa, si asta mi-e de ajuns.

  2. Mia says:

    Saraca fata bogata…da…

Leave a Reply