Par-Impar si cu Pac-Pac

In vacantele pe care Gigel copilul le petrecea impreuna cu familia (parintii si fratele mai mare), erau inevitabile si deplasarile cu masina. Fie ca drumurile lor duceau catre litoral, catre Muntii Apuseni sau catre manastirile din Nordul Moldovei sau Maramures, familia lui Gigel era inarmata cu rabdare in Dacia 1310 L. Deh.. drumurile patriei. Pentru ca Gigel era ca o butelie sub presiune, parintii gaseau diverse solutii pentru ca “sa faca timpul sa treaca mai usor”. Parti precum “priveste peisajul”, “ce ai mai facut la scoala”, “sa iti spun ceva interesant”,  “povesteste ce ai mai citit”, erau repede trecute cu vederea, asa ca urmau jocuri precum “ce numar iti alegi”. Pe scurt, fiecare persoana din familie isi alegea o cifra de la 0 la 9. Se luau in considerare toate masinile care veneau din sens opus. Daca ultima cifra de pe placuta de inmatriculare era cea aleasa de unul din membrii familiei, respectivul avea un punct.  Jocul se juca numai in afara oraselor. Era un joc simplu, pueril chiar, dar era plin de dinamism, predictii, intamplari hazlii. S-a intamplat chiar ca cineva sa isi aleaga numarul 2 intr-o duminica in care aveau voie sa circule numai numarele “fara sot”:).

Zilele trecute, doi copii cam de aceeasi varsta cu Gigel (poate mai mari) la vremea cand acesta juca “ce numar iti alegi”, erau insotiti de bunica unuia dintre ei si mergeau catre casa. Intr-un autobuz nu foarte aglomerat, copii s-au plictisit si au inceput sa joace un joc. Nu stiu exact daca se numea intr-un fel dar ideea era ca fiecare trebuia sa “impuste” un trecator. Cu degetul, asa nevinovat. “Interesant” era insa faptul ca daca impuscau pe cineva mai tanar, mai “deosebit”, mai greu de gasit, primea mai multe puncte. “Pac, am impuscat o fetita, primesc 500 de puncte; pac, eu un bebe, primesc 1000.”… Si uite asa isi adunau punctele si se contrau pe contorizarea lor si pe faptul ca au nimerit sau nu au nimerit pe cineva.

Bunica nu spunea nimic cu privire la jocul lor, calatorii nici macar nu ii bagau in seama, iar “timpul trecea mai repede” si ei urmau sa ajunga acasa, unde probabil vor juca un joc interesant la computer sau vor privi cu interes stirile sau vreo emisiune bestiala la TV.

Si ce, o sa imi spuneti, ambele jocuri se jucau doar pe puncte…

2 Responses to “Par-Impar si cu Pac-Pac”

  1. Maria says:

    Mda… e un semnal de alarma… suntem inconstienti.
    Ma gandeam acum, sigur, iluzoriu, ca lipsesc doua discipline esentiale din toate scolile din lumea asta. Doua? Nu, sunt trei. Dar am mare tupeu sa ma gandesc la cele care lipsesc, cand nici cele existente nu mai exista…
    Anyway… copiii ar trebui invatati sa foloseasca banii, sa se raporteze la sexul opus si sa-si creasca viitorii copii. Ca si optionale. In loc de religie, istoria artelor si mai stiu eu ce alte aberatii de materii care le intra pe-o ureche si le ies pe amandoua.
    Dar daca s-ar intampla asta… n-am mai fi o masa de manevra. Si-ar fi nasol, nu?

  2. Wishyoufly says:

    Mda… din pacate copii nostrii sunt crescuti in mediu prea violent virstei lor, si precum ei vor sa devina asementor eroilor din desene animate , filmulete pentru copii … care deseori e plina de ura, agresiune, gelozie, atac asupra celuilalt. Ne miram de ce ei … nevionovatii de copii acumuleaza ce vad in anturajul lor. Si oare ei sunt de vina …ei NU , noi parintii suntem …. pentru ca in loc sa ii indreptam spre lucrurile frumoase, sa ii implantam dragostea , empatia , intelegerea fata de semenii nostrii … ii extirpam si acele minuscule lucruri placute cu care ei se nasc. Si dupa … ne miram de ce se intimpla atitea lucruri brutale in scoli, de ce atitea sinucideri , de ce atita violenta in lume …. Si dam vina pe altii , dar nu vedem ca noi suntem de vina … doar noi … ….. si asa dispar lucrurile frumoase de pe lumea asta … si ne autodistrugem din pacate :(.

Leave a Reply