Archive for April, 2008

Daca e vineri, fugim!

Wednesday, April 30th, 2008

De o buna bucata de vreme tinerii fug unde vad cu ochii. Canada, SUA, Spania, Italia sunt numai cateva destinatii pe care tanarul roman le alege de nevoie. Sau din lipsa de alternative. Mai sunt insa unii care raman aici pentru ca sunt comozi, pentru ca le este greu fara prieteni si parinti, pentru ca o duc bine (sic) sau pentru ca inca mai spera…

Voi, cei care mai sunteti aici, va invit sa fugim. Se pare ca jocurile sunt facute, totul este din ce in ce mai bine, nu mai avem nici o provocare in viata. Credeti ca mai e ceva de facut?

Haideti oameni buni sa fugim. Va invit pe aleea de sub Tampa, vineri, 2 mai 2008, la ora 10. Acolo are loc Crosul Tineretii. Si daca nu stiati, 2 mai este ziua tineretului. Un prilej numai bun de fuga. Pentru ca asta facem de mult. De ce sa nu continuam in ritmul asta? Nu va este bine, comod…?

Vineri incepe weekendul iar fuga noastra continua. Pana cand?…

Dupa 10 zile

Tuesday, April 29th, 2008

Au trecut 10 zile de cand am “lansat” aceasta cale de exprimare si comunicare. Puteti sa ii spuneti website, blog, foaie de computer, cum vreti.

Asa cum este normal, am dorit feedback de la prieteni, cititori, amici, etc. Si credeti-ma, am primit..:). Voi lasa la o parte parerile pozitive si voi vorbi despre cateva opinii critice care sper sa fie constructive pentru mine pe viitor. In principal unii spun ca scriu prea mult si prea “frumos” . Adica, spun multe lucruri frumoase care sunt de fapt niste “bullshituri”, adica nu se intampla in lumea reala, sunt pareri prea siropoase pentru o societate atat de matura si de dura precum este a noastra.

Am analizat parerile pro si contra si am decis ca voi incerca sa scurtez “posturile”, sa fie mai concise atunci cand va fi cazul. Cu privire la continut, doresc sa fiu foarte clar in ceea ce spun. NU sunt un blogger. Si nici nu am pretentia ca voi fi vreodata. Prin urmare niciodata nu voi privi ceea ce scriu prin prisma faptului de a castiga cititori, lauri de blogger sau trafic intens pe  nu stiu unde. Dar voi continua sa imi exprim parerile in care cred si le voi respecta pe ale altora. Asa am fost eu crescut, sa fiu incapatanat in aceasta privinta…

Am fost intrebat care este scopul acestui website (www.dorianlungu.ro). Raspund: sa exprime niste opinii personale care sa poata fi citite si comentate de cine doreste sa o faca. Nimic mai mult. Punct.

Vineri este liniste

Friday, April 25th, 2008

 Astazi o sa fim mai buni, mai cum ar fi bine sa fim zi de zi…

Sarbatori Fericite!

Ce copil esti…

Thursday, April 24th, 2008

De cate ori nu ai auzit expresia asta atunci cand comportamentul tau a fost mai “pueril”? Si asta este varianta soft; cea mai dura este “ce prost esti” sau ti se mai spune ca “nu ai minte”… 

Acum cativa ani faceam o prezentare despre interculturalitate unor tineri “olimpici”. Acestia erau tineri liceeni care obtinusera premii nationale si internationale la olimpiadele de matematica, fizica, chimie, informatica, etc. Am initiat un mic exercitiu care sa ii energizeze putin si le-am oferit fiecaruia cate 3 coli de hartie format A4 pentru a realiza cate avioane vor ei, dar numai unul avea permisiunea de a fi lansat. Aveau voie sa foloseasca numai cele 3 foi si castiga acel avion care ajungea cel mai departe, fiind lansat de catre cel care il producea. Au avut la dispozitie fix 8 minute pentru constructia avioanelor. 

Vazand agitatia noastra, un copil de 7-8 ani (o sa il denumesc Gigel), fiul receptionerei de unde stateam, a solicitat si el sa participe la concurs. Fireste ca i-am oferit cele 3 coli de hartie mai mult din politete fata de gazdele noastre si din dorinta de a scapa de intrebarile lui interminabile:). L-am observat putin si am zambit cand l-am vazut cum se chinuia sa gaseasca forma aerodinamica a unui avion, privind la ceilalti “mai mari” si incercand sa “fure” putina tehnica. “Saracul copil” ma gandeam eu, lasa ca o sa mai cresti putin, eventual iti arat eu cum se face un avion dupa ce terminam exercitiul.

Revin la lansarea avioanelor, cele 8 minute trecusera si toata lumea si-a lansat avionul. Am vazut tot felul de modele interesante, s-a produs agitatie, lumea se incuraja si cu totii s-au implicat in mod dinamic. Cand toata lumea se pregatea sa felicite invingatorul, Gigel al meu, cu ochi in lacrimi deoarece nu reusise sa construiasca un avion, si pufnind de suparare, a aruncat un gogoloi format din cele 3 foi de hartie. De nervi ca nu reusise, apucase sa mototoleasca foile si le-a aruncat cu toata puterea lui data de realitatea insuccesului. Gogoloiul a zburat in aer si s-a rostogolit si dupa ce a atins pamantul, ajungand practic mai departe decat orice avion lansat de colegii sai mai mari.

Castigator: “Gigel” am spus eu atragandu-mi antipatia si protestele tuturor. “Pai ce avion e ala” ma intrebau olimpicii? “Ce e prostia asta” spuneau altii? “Va bateti joc de noi”? se auzea in jurul meu.

Gigel, in supararea lui copilareasca imi aratase ca avionul nu este neaparat cu 2 aripi si forma aerodinamica pe care o stim din manuale si din calatorii. Mi-a adus aminte ca uneori pentru a ajunge la rezultul dorit, la progres, trebuie sa gandim altfel, sa avem putina ambitie si un dram de noroc. Uneori in viata de zi cu zi este bine sa lasam deoparte “influentele benefice”, sa nu ne lasam dusi de de valul gloatei si sa gandim cu mintea noastra. Este simplu, pur, frumos, benefic.

uneori si copilareste…

Eticheta

Wednesday, April 23rd, 2008

Mai tii minte atunci cand lipeai eticheta aia cu margini albastre? Pe copertile din vinilin, pentru manualele scolare? Sau cand o strecurai sub plasticul destinat locului de pus eticheta? In prelabil sau ulterior scriai pe ea cu mandrie ce trebuia, si gata, ti se parea ca esti pregatit pentru tot ce avea sa urmeze. Pentru ca aveai puse etichetele in mod ordonat si stiai unde si ce sa cauti atunci cand aveai nevoie.

Ei bine, incearca sa faci un exercitiu de imaginatie si sa iei acea eticheta sa o lipesti pe fruntea celor cu care te intalnesti prima data. Eventual mai scuipi pe spatele ei sa se lipeasca cum trebuie:). Comic?

Pentru unii da, pentru altii nu. Intrebarea mea este daca asa procedam in mod curent?

Zilnic privim in ochi sau in ansamblu oamenii din jurul nostru si ii etichetam. Unele etichete ne intereseaza numai trecator pentru ca nu vom ajunge sa le mai citim vreodata. Altele insa, le formam pe moment si le lipim pe fruntea respectivei sau respectivului. Ce ne influenteaza cand etichetam? Pai..in primul rand criteriul nostru de valori, prejudecatile care le avem (sa nu imi spuneti careva ca nu aveti nici una ca nu va cred), societatea in care traim, mass-media, parerea vecinului, a prietenei, etc. Cu toata ca dupa cum vedeti, sunt foarte multi factori care conduc la etichetare, procesul in sine este foarte rapid si simplu. Uitati-va si veti vedea ca in mintea voastra aveti cate o eticheta pentru aproape orice persoana cunoscuta. Uneori si pentru cele pe care le vedeti o data sau de 2 ori.

Vreau doar sa semnalez ceva destul de evident de altfel. Etichetele se mai schimba din cand in cand; uneori des, alteori mai rar, depinde de cat de repede se uzeaza sau cand vreti voi sa le schimbati. Oare putem lipi etichete pe care sa nu le mai dezlipim niciodata? Oare ne mai plac etichetele lipite acum un an, doi sau zece? Oare eticheta proprie este acceasi? Cat de dezamagiti suntem atunci cand observam ca eticheta pe care am pus-o noi nu (mai) exprima continutul? Numai etichetele noastre sunt valabile?

Cred ca este in natura firii umane sa eticheteze dar cred ca este tot datoria noastra sa nu scriem cu marker permanent pe acele etichete, sa avem grije sa mai avem un teanc de etichete la indemana si mai cu seama sa nu uitam sa ne punem propria eticheta si sa le cunoastem pe cele care se pun asupra noastra.

Lumea se schimba. Si noi impreuna cu ea.

Liderul

Tuesday, April 22nd, 2008

Acum cateva saptamani am prezentat unor studenti cateva notiuni introductive despre leadership. A fost si o sesiune interactiva, din care ca de obicei, am invatat cate ceva. Am reflectat la tipologia liderului de dupa 1989. Inainte de a va impartasi cateva ganduri in acest sens vreau sa va spun cateva caracteristici ale liderului in acceptiunea mea.

Liderii adevarati se formeaza, nu se nasc. Un lider trebuie sa indeplineasca in acelasi timp 5 functii: sa fie un bun manager, sa fie un vizionar inspirat, un formator mobilizator, un educator de impact si un ambasador conectat la realitate. Nu voi detalia aceste aspecte, daca sunteti interesati va pot furniza resurse informationale.

Lao Tzu spunea ca un lider este bun atunci cand lumea de abia stie ca acesta exista, nu chiar asa de bun atunci cand lumea il aclama si foarte slab atunci cand lumea il dispretuieste. Dar un lider ideal este acela care vorbeste putin atunci cand treaba sa este facuta, scopul atins, iar lumea spune “Noi am facut totul”

Welcome back in lumea liderilor de dupa 1989. Vedem oameni care doresc cu incapatanare sa se erijeze in lideri. Domnilor, pozitia voastra in care va aflati si va da putere, bani, autoritate, nu va face sa fiti si lideri, eventual va face sa fiti cel mult sefi pentru care oamenii sa aiba un sentiment de dezgust. Sa nu uitati ca trei din caracteristicile principale ale unui lider sunt cinstea, competenta si inteligenta. Sa nu uitati ca un lider nu asteapta ca oamenii sa se inchine in fata lui si sa il venereze. Un lider nu insira succesele sale in fata multimii si nu se impune prin forta. Promisiunile unui lider sunt totdeauna urmate de actiune si de indeplinirea celor spuse.  Un lider inspira oamenii si poate cel mai important, un lider va ceda locul sau in beneficiul oamenilor pe care ii conduce.

Multi oameni doresc sa urmeze un lider pentru ca asa cum spunea Joel Barker, “un lider este cineva care ma va duce intr-un loc in care nu asi merge niciodata singur”

Dar oare s-a gandit mister Barker ca  majoritatea oamenilor nu doresc sa mearga singuri catre dezastru?

Increderea

Monday, April 21st, 2008

Ascultam dimineata in emisiunea lui Badea de pe Antena 1, ceva in genul: “Credeti voi ca ei (candidatii la functiile municipiului Bucuresti) se gandesc sa faca ceva in interesul cetateanului, ca ei candideaza pentru a face bine acestui oras?” Tot el dadea raspunsul emitand parerea ca nici unul nu este interesat sa faca asa ceva, ca toti sunt niste nimicuri corupte care vor sa isi umple buzunarele.

Spiritul nostru negativist, pesimist, prapastios, de zi cu zi, este fara doar si poate, din punctul meu de vedere, o cauza esentiala pentru situatia si locul unde ne aflam acum. Cu o atitudine negativista si neincrezatoare nu poti obtine succesul. Ne promovam faptul ca suntem lenesi, smecheri, nepunctuali, ca avem aurolaci, ca tiganii de la noi sunt cei mai rai, ca furam pe unde ne ducem si lista poate continua. In schimb, vrem sa se spuna despre noi ca suntem primitori, inteligenti, ca putem face lucruri de calitate, ca avem o tara frumoasa (pacat ca e locuita spun unii..) si ca romanul e vesel.

Sa presupunem ca sunteti un candidat la Primaria Bucuresti si sunteti ales consilier sau chiar primar. Sigur, sunt cercuri de interese, influente, etc, nu intru in amanunte, dar poate ca chiar aveti, fie si o bruma de dorinta de a face bine, de a schimba pozitiv unele lucruri pe care puteti sa le faceti. Pai daca toti din jur, presa, media, oameni, etc deja v-au pus eticheta ca sunteti un “spagar”, un om de nimic, un corupt si un pion al cuiva, cum credeti voi ca o sa va luptati pentru mai bine, daca oricum sunteti un nemernic in ochii tuturor? Asta va va face sa luptati impotriva tuturor, culmea, pentru a construi in beneficiul comunitatii?

Desigur, nu spun ca toti alesii sunt bine intentionati. Sunt desigur si multe elemente negative. Dar aici trebuie sa facem diferenta. Si daca nu putem, trebuie sa invatam sa o facem. Si sa tratam pe fiecare in parte, asa cum merita, nu sa bagam totul intr-o oala de mocirla. A trecut destul timp de cand nu mai credem in nimic si cred ca trebuie sa invatam sa facem distinctie si sa luam atitudine.

Oamenii reusesc sau nu sa atinga nivelul asteptarilor noastre. Daca suntem neincrezatori, ei vor da dovada de mediocritate. Dar daca avem incredere in ei, vor lupta pentru a se ridica la nivelul asteptarilor. Si ar mai fi ceva;  toata lumea iubeste invingatorii. Este mult mai greu sa crezi in oameni inainte ca ei sa reuseasca ceva in viata.

De cate ori v-ati indoit de o persoana pentru ca mai tarziu sa regretati?
Cat de important este pentru acesti oameni sa existe cineva care sa creda in ei?

INCREDEREA;

se castiga atat de greu si se pierde atat de usor…

Hartia va fi verde!

Sunday, April 20th, 2008

Eram ieri in Brasov, pe strada Mihai Viteazul, incercand sa gasesc o “scurtatura” in traficul din ce in ce mai haotic al zilelor noastre. La un moment dat privirea mi-a fost atrasa de 2 baieti, cred ca aveau in jur de 18- 20 de ani. Imi era foame iar ei tocmai mancau ceva in timp ce mergeau destul de grabiti pe trotuar. La un moment dat, unul din ei, mai rotunjor si rozaliu la fata, a terminat de mancat si a vrut sa arunce hartia in care fusese impachetata hrana tocmai ingurgitata. A gasit chiar si un cos de gunoi care era postat pe un stalp din imediata apropiere. A aruncat hartia, dar spre ghinionul lui, cosul fiind plin, hartia a stat putin pe maldarul de gunoi ce se revarsa din cos dupa care a urmat legea atractiei gravitationale si a cazut pe trotuar. Am sesizat in acel moment o “lupta” care se dadea in tanarul respectiv care apucase sa faca deja cativa pasi. A vazut ca hartia cazuse din cos dar era evident ca se grabea, atat dupa pasul intins cu care mergea cat si dupa faptul ca nu avusese macar cateva minute pentru a manca linistit, fie si undeva pe o banca. A ezitat, dar s-a intors si a ridicat hartia de jos presand-o peste celelalte gunoaie din cos, care s-au tasat suficient pentru a primi si hartia pe care o aruncase el. 

Am zambit si mi-am adus aminte ca multe lucruri din viata noastra incep si au nevoie de gesturi marunte pentru a fi fericiti si sanatosi. Marcus Aurelius spunea: “Nu iti irosi timpul discutand despre cum ar trebui sa fie un om bun. Fii unul!”

Iar eu va spun ca generatia acelui tanar va face ca hartia sa fie verde. Duminica placuta…

Caruta inaintea boilor

Friday, April 18th, 2008

Aeroport la Brasov, pro si contra. Fara doar si poate ca a avea un aeroport in apropierea orasului tau este un lucru pe care la prima, chiar si la a doua vedere nu ai cum sa il refuzi. Mai ales atunci cand ti se pun in fata cifre care “vorbesc de la sine” Ma refer aici la numarul de calatori care vor tranzita, numarul de avioane ce vor ateriza si speram vor si decola… Bun, pana aici totul pare perfect si marturisesc ca si mie mi-ar placea sa ajung in 10 minute sa iau avionul pentru un weekend relaxant in Spania, Italia sau eventual Chisinau. Ca sa nu mai vorbim de implicatiile economice, eventuala infuzie de investitori, etc.

 Acum vine intrebarea mea; M-am uitat in treacat pe harta Romaniei si am vazut ca pe un numar relativ mic de kilometri patrati avem cateva aeroporturi de renume, la Tg Mures, Bacau, Sibiu, Cluj, Oradea Bucuresti, Brasov. Toate unul si unul. Ma uit tot pe harta 2008 a Romaniei si vad ca intre aceste maiestuoase aeroporturi avem un numar impresionant de kilometri de autostarzi. Mai precis, 0 (zero) km. Ma abtin de la a comenta starea “drumurilor” existente. Am incercat in zadar sa caut ceva similar in Europa. Nu am gasit. Va rog, daca gasiti, sa ma anuntati prieteneste si pe mine. Dar eu am inteles care este strategia. Facem multe aeroporturi, mai urmeaza unul la Sacele, inca unul la Fagaras, eventual unul la Hoghiz si la Voila si economisim astfel asfaltul. Traiasca avionul. Si caruta. Pe care se pare ca o punem inaintea boilor.

Dedicatie

Friday, April 18th, 2008

Imagineaza-ti ca Gigel are 11 ani impliniti, este in clasa a V-a la scoala intr-o zi tarzie de noiembrie a anului 1983. La catedra este un profesor pe care Gigel il respecta si care are placutul obicei ca la finalul orei de curs sa  raspunda la intrebarile pe care elevii  nestiutori si curiosi le scriu pe niste biletele anonime. Poti intreba orice, de la cand o sa se gaseasca Coca-Cola la magazine, de ce nu sunt numai 2 ore de program la TV, de ce nu poti merge in Germania sa iti cumperi blugi cu lei, pana la cum se cucereste o fata sau cum sa te bagi in fata la rand la unt fara a falsifica cartela pe care se dau ratiile. Gigel este si el curios si fiind pasionat cititor de literatura science fiction, pune si el intrebarea: “Ce credeti despre civilizatiile extraterestre, exista, stiu de noi”? Se intampla ca biletelul cu pricina sa fie extras de catre profesor si dupa un moment de gandire, acesta sa spuna: “Cel ce a pus aceasta intrebare poate sa ramana dupa ore sa ma astepte in fata cancelariei. O sa mergem impreuna sa aflam raspunsul”. Si uite asa, Gigel asteapta cuminte in fata cancelariei intr-o seara de noiembrie… Vine profesorul si spune: “Hai Gigel sa mergem sa vedem cum stam cu civilizatiile extraterestre”. Si profesorul merge cu Gigel pe terasa celui mai inalt bloc din apropiere, in cartierul Steagu’, actualmente Astra. “Ce vezi Gigel?” intreaba profesorul. Gigel e putin incurcat si nu stie ce sa raspunda, se uita in stanga si vede Intuneric, in jos nu se uita ca are rau de inaltime, in dreapta vede luminitele orasului Brasov licarind, iar in sus ii este frica sa se uite sa nu fie luat de prost ca vede vreo civilizatie extraterestra venind inspre el. Sesizand incurcatura pustiului, profesorul specifica: “Pana unde vezi Gigel in partea dreapta?” :Pai…aaa… pana in cartierul Tractoru’, undeva langa stadion” raspunde Gigel. Profesorul coboara si merge in statia de troleibuz cu un Gigel din ce in ce mai confuz in urma sa. Se urca in torleibuz si fara o vorba merg impreuna pana pana unde vazuse Gigel, undeva in Tractoru’. Aici profesorul se urca cu Gigel pe terasa altui bloc din cele mai inalte si are aceeasi intrebare pentru acesta: “Spune-mi acum, ce vezi?” “Pai…aaa…vad in spate pana la blocul pe care am fost inainte, iar in fata vad pana in punctul X, acolo unde fac o miuta cu baietii sambata.” Profesorul  coboara de pe bloc cu Gigel aflat intr-o totala confuzie cu privire la legatura civilizatiilor extraterestre cu blocurile din cartiere. Se aseaza pe o banca si spune: “Vezi tu Gigel, omul In general prefera sa priveasca in jurul lui si sa decida, sa aiba lumea lui comoda si confortabila, sa sustina ca lumea este cea pe care o vede si o aude. Omul gandeste in imagini si vede tridimensional si cu toate astea, foarte rar el priveste in cele patru puncte cardinale ca apoi sa se uite si in sus, si in jos. In general priveste numai orizontal… In jos nu se uita ca poate are rau de inaltime sau crede ca nu are ce vedea, in sus ii este rusine sa nu fie luat de prost sau sa creada lumea ca se roaga la Dumnezeu. Cei care au puterea si avantul de a se urca pe un bloc, apoi pe altul, apoi pe altul si tot asa, cei care au dorinta de a privi tridimensional, care picteaza iarba mov sau roz, aceia sunt oamenii care au prima sansa de a descoperi cate ceva despre civilizatiile extraterestre dar mai cu seama de a descoperi ca nu sunt ei cei in jurul carora se invarte Universul, ci ca ei sunt aceia care trebuie sa faca Universul sa se invarta frumos.”

Blogul acesta este dedicat toturor tinerilor, asa cum ii vad eu prin ce am spus in headerul acestui blog. Este pentru cei ce vad iarba roz sau mov, pentru cei ce doresc sa se urce pe cat mai multe blocuri, indiferent daca se catara, merg pe scari sau cu liftul. Este pentru cei care atunci cand au uitat sau au pierdut ceva, care atunci cand se bucura, se uita in cele patru puncte cardinale, apoi in sus si in jos. Este pentru cei care cred, care vor sa se implice si sa produca schimbari pozitive, pentru cei care pun capul seara pe perna cu gandul ca ziua nu a trecut degeaba…

Acest blog va aborda teme variate si nu va tine cont decat de regula bunului simt.

Cat despre Profesor si Gigel…sa auzim de ei numai de bine…