Pokemonii si valoarea muncii

July 20th, 2016

Daca aveti cateva minute libere, puteti citi cu relaxare aceasta scriere. Chiar daca va place munca sau nu, chiar daca indragiti sau ii condamnati pe pokemoni.

Sa incep cu ei, cu pokemonii. Am citit si eu despre fenomen, am vazut tineri alergand ca habaucii pe te miri unde. Am zambit si m-am amuzat, insa am continuat sa ma documentez. Nu, nu pentru ca am prea mult timp liber, ci pentru ca un fenomen trebuie inteles inainte de a fi judecat sau de a emite pareri. Trec direct la concluzii, las rationamentele in background. Evident ca planeta se prabuseste si niste unii alearga dupa pokemoni prin parcari. Insa ei cunosc niste reguli, au un scop, ies din casa si socializeaza in grupuri si grupulete. Au inceput sa aiba si culori de echipe, sa cunoasca noi locuri de unde “izvorasc” pokemonii si de ce nu, sa inteleaga ca acest joc aparent stupid, poate fi un mijloc de marketing si o sursa de venit. Nu ma grabesc sa judec nimic din principiu, pentru ca daca eu jucam machit, victorie, alin, biza, lapte gros, risca, de-ascunselea si alte din acestea, acum jocurile au un alt fundament si te pregatesc pentru o alta societate si un alt ritm al vietii. Nu vreau sa spun ca “pokemon go” este jocul perfect si nici ca ma apuc sa il joc. Chiar cred ca vor aparea din nefericire si victime adevarate (pentru ca este un joc competitional) si se vor escalada unele limite. Acest fenomen imi transmite ceea ce tot repet de cand am priceput si eu. Indiferent de varsta si de preocupari, nu este corect sa blamezi si sa infierezi ceva la care nu te pricepi. Mai bine taci. Sau poti sa glumesti pe seama lui, sa zambim este o datorie de zi cu zi:).

Sa stiti ca lumea a blamat si stiinta, si religia si orice concept sau idee pe care nu a inteles-o la vremea respectiva. Cu timpul insa, se presupune ca devenim mai intelepti si ar trebui sa fim mai deschisi. Daca facem asta, rupturile dintre generatii vor fi mult mai lesne de recuperat. Altfel, vom continua seria de neintelegeri ale generatiilor anterioare noastre. Si gata cu pokemonii, lasati oamenii sa se joace, sa iasa din casa si sa socializeze, sa inoveze si sa se organizeze. Si daca nu va convine cand ii vedeti ca alearga ca bezmeticii, ganditi-va ca macar nu stau cu ochii intr-o tableta discutand cu vecinul de palier sau se uita la filme porno. Si zambiti, asta le va da incredere:)

Am legat pokemoniada de valoarea muncii, pentru ca asa cum spuneam acum ceva timp, superficialitatea este cea care produce multe disfunctionalitati ale societatii actuale. Pentru ca avem un noian de informatie care ne agreseaza zilnic, luam si noi ce putem de ici de colo si incercam sa trecem printr-un filtru instabil si neconturat. Asa ne formam pareri puerile si luam decizii atat de previzibile incat devenim o masa de consum de tip turma. Si ca sa ne implinim “menirea”, o dam si mai departe cu incredere si drag, atat prin gene cat si prin vorbe. Haide sa vin in concret si sa va intreb pe cati credeti ca ii intereseaza sa inteleaga ca trebuie sa judece inainte sa bage in gura (exact:).

Fara sa fiu un extremist in ale hranei, ma gandesc ca daca 1000 kg de boabe de cacao neprocesate in portul din Amsterdam costa sa zicem 3200 $, incercati sa intelegeti cum poate sa ajunga sa coste o “ciocolata” sub pretul brut al boabelor procesate. Puneti numai transport, manipulare, ambalare, taxe, transport, marja de profit, etc si o sa va dati seama cam ce mancati. Sau nu, pentru ca e bun si dulce. Este atat de simplu sa ne punem acceasi intrebare de la branza si rosii la servicii de cazare si consultanta. Umanitatea asta pierde pe zi ce trece o caracteristica de baza a ei: valorizarea muncii fiecarui individ. Suntem invatati in fiecare zi, prin toate mijloacele posibile, ca munca se valorizeaza in bani, timp si volum, nu in pricepere si pasiune.

Eu am vazut oameni care plangeau cand grindina le matura toata munca de un an de zile. Si ca sa nu mai planga, la inceput au facut sere. Grindina le-a spart si pe astea si au facut sere cu geam rezistent, din plexiglas. Apoi au vazut ca mana le decimeaza productia, chiar si in sere. Si atunci au inceput sa stropeasca cu solutii chimice. Dar era rod de 2 ori pe an si au vazut ca daca cresti lastarii in eprubete si apoi plantele la fel, acestea rodesc de 5-6 ori pe an. Asa ca au aruncat pamantul si au pus beton si eprubete. Si acum le merge bine, castiga bani mai multi, nu au batai de cap si nu mai plang cand vine grindina. Din contra, zambesc in coltul gurii cand sunt puse la pamant culturile concurentei. Oamenii muncesc in continuare insa valoarea muncii lor este practic nula, chiar daca ei castiga de 5 ori mai multi bani.

Am uitat sa valorizam un produs bun, un serviciu bun, un om bun. Am invatat sa cautam ieftin si bun peste tot. Nu zic ca nu sunt si cazuri in care putem sa cerem asa ceva dar in ansamblu, lipsa unei informari corecte si a unei judecati in consecinta ne duce catre alegeri de masa, stupide si lipsite de valoare. Mergeti si mancati la oameni pasionati de ceea ce gatesc, cumparati servicii oferite de oameni care gandesc si ofera cu drag ceea ce fac. Incercati sa apreciati un om bun si sa il incurajati sa ramana asa, nu sa il incarcati cu indatoriri pana cedeaza. Stiu, o sa spuneti ca este scump si ca se gaseste greu. Daca o sa calculati intregul lant al banilor o sa vedeti ca nu este deloc scump. Energia si sanatatea nu prea se vand la reduceri. Dezamagirile da. Daca macar o treime din cei care stau la rand in magazine pline de lumina artificiala, muzica stimulativa si produse rasconservate, ar valoriza munca aceluia care plange atunci cand grindina ii culca la pamant cultura, am mai avea o sansa. Poate.

Valorizarea muncii trebuie facuta de ambele parti, atat a celui care produce cat si a celui care cumpara. Asta inseamna respect si asta inseamna progres uman. Stiu, o sa mai spuneti ca suntem multi pe acest Pamant si ca nu exista resurse pentru toti. Poate ca aveti dreptate. Dar oare e mai bine sa mergi ca turma la taiere sau sa ajungi acolo implinit ca o fiinta inteligenta ce esti?

Inchei cu pokemonii tocmai pentru ca acest fenomen nou si nebunesc ne poate aduce in mod paradoxal, sa gandim. Sa intelegem ceva din greselile deja facute si sa ne aplecam cu rabdare si inteligenta asupra oricarui subiect, atunci cand vrem sa aducem constiinta, pasiune si valoare in ceea ce facem.

Societatea si vinul

May 15th, 2016

Baza acestei scrieri este o povestire veche pe care am auzit-o cu ani in urma, relatata de un magrebian, intr-un colt al centrului de tineret din Strasbourg.

Cu ani in urma, intr-o comuna din sudul Italiei, primarul localitatii cu pricina urma sa isi serbeze pensionarea. Carmuise destinele acelei mici comune, cale de zeci de ani de zile. Cu bune si cu rele, oamenii il apreciau si l-au reales de fiecare data cand acesta a candidat pentru un nou fotoliu de primar. Inteleptii satului s-au strans la un sfat si au decis ca primarul merita un cadou pentru anii de zile pe care acesta i-a dedicat comunitatii. Mai mult, s-au consultat cu consatenii si in proportie covarsitoare si acestia au decis ca primarul merita un cadou de bun ramas. Prin urmare, pentru ca toata comunitatea a fost de acord, inteleptii au propus ca sa ii ofere drept cadou de pensionare, un butoi mare din lemn de stejar, pe care fiecare locuitor sa il umple cu cate un litru din cel mai bun vin al sau. Astfel, spuneau ei, fiecare om va contribui cu o mica parte si ii va multumi astfel celui care a condus destinele localitatii. Butoiul s-a perindat timp de cateva saptamani prin toata comuna, si fiecare gospodarie a contribuit cu cate un litru, pana cand butoiul s-a umplut.

A venit si ziua pensionarii, iar primarul, vadit emotionat de cadoul primit le-a multumit tuturor si dand cep butoiului le-a spus satenilor ca imparte acest cadou cu intreaga comunitate, pentru a degusta cu totii din bunatatea oamenilor acelor meleaguri. Surpriza insa… in loc de vin, din butoi a inceput sa curga un soi de zeama usor colorata. Avea un usor miros si gust de vin, dar era atat de diluat cu apa incat nu se putea numi vin. Petrecerea s-a incheiat brusc, oamenii au plecat rusinati la casele lor iar fostul primar s-a ales cu un butoi gol. Nu putea sa inteleaga cum de niste oameni atat de gospodari, care il apreciasera zeci de ani de zile, au turnat in loc de vin, numai apa. Probabil ca doar cativa dintre ei pusesera litrul de vin, asa cum si spusesera.

Marea parte a societatii de azi, este identica satenilor din povestirea relatata. Atata timp cat nu exista un interes propriu si imediat, oamenii consimt sa faca actiuni si lucruri de forma. Sunt atatea exemple pe care le vedem zi de zi incat nici macar nu ma voi stradui sa le enumar. Totusi, pentru ca este plina campanie electorala, ma voi raporta la acest fapt, pentru a trage si o concluzie constructiva, altfel totul se limiteaza la o lamentare si nimic mai mult.

Privesc zilnic si sper sa vad si altceva decat spoiala si superficialitate. Si vad, cam ca si in proportia cu vinul si apa, Eram adolescent cand ii ascultam pe Ratiu, Coposu, Iliescu, etc. Cu bubele si orientarile lor, cu trecutul si greselile lor, aceia era lideri. Aveau pe langa scoala vietii, si una politica, fie ca era venita din URSS, Franta, Anglia sau SUA. Iubeau politica si arta de a conduce, iar asta se resimtea prin aproape tot ceea ce faceau. Nici cei din randul 2 nu erau de lepadat. Se spune ca societatile puternice dau lideri puternici in momentele de criza. Asa o fi, dar in acest caz sigur nu suntem o societate puternica astazi. Pentru ca Romania este intr-o continua criza iar calitatea liderilor nu numai ca este intr-o scadere abisala dar asa cum este “aranjata” societatea acum, nu se intrevad muguri de primavara nici peste ani de zile. Servicii, corporatii si interese, cu largul concurs al unei societatii slabe, au facut ca la varf sa fie lideri slabi si fazi, fara aplomb, ca sa nu mai vorbim de viziune. Conduc pe pilot automat, cu carta EU intr-o mana, cu cealalta intinsa la Rasarit sau la Apus si cu coloana vertebrala basculata la 90 de grade. Este oare vina liderilor? Indirect, da. Dar cea principala este si va ramane a societatii. A acelei societati care striga in gura mare ca va turna un litru de vin dar pe inserat pune un litru de apa. A acelei societati careia daca nu ii este satisfacut interesul primar si imediat, se lasa in seama vecinului si a celorlalti pe care abia daca ii cunoaste. Ba mai mult, in loc de vin si chiar de apa, suntem in stare sa turnam cianura, doar pentru a vedea cum sufera altii si a ne bucura ca noi suntem bine si sanatosi.

Cum va imaginati ca suntem o societate care isi alege politicienii si apoi au un grad de vreo 5% incredere in ei? Oare chiar credeti ca numai atatia sunt oameni demni de incredere? Oare va ganditi ca avand aceasta atitudine (manipulata in mod evident) vom reusi sa scoatem lideri autentici la iveala, macar peste 100 de ani? Pai ce om integru si stabil financiar cu dorinta de a conduce, se va pune in postura de a fi injurat, apostrofat, amenintat si stresat zi de zi de niste legi fara cap si fara coada, de o societate individualista si nerecunoscatoare? Trebuie sa intelegem ca liderii nu trebuie sa fie doctori docenti. Si nici genii. Asa cum nu sunt nici perfecti, pentru ca zona gri in conducerea politica este una foarte nuantata si deseori ai de ales exact ca si noi, alegatorii: intre rau si mai putin rau. Desigur ca din exterior se flutura cu incoruptibilitatea si cu teorii moderne, cu modele de tot felul. Sa stiti ca toate trec prin stomac si prin ficat. Si mancarea dar si ulcerul si cancerul. Iti trebuie o anumita constructie ca sa poti conduce drept si vizionar. Sunt curios cati dintre cei care blameaza tot ce este politica si conducatori, preiau informatii fara a le analiza si raspandesc idei populiste, au condus realmente o perioada de timp, macar o echipa de oameni intr-o situatie mai dificila…

Acesta scriere este o atitudine pe care o am fata de tot ce se intampla in ultimii ani. Pentru ca daca nu realizam cat mai repede ca suntem niste fiinte inteligente transformate in executanti, vom ajunge sa regretam in mod sistematic orice sistem anterior pe care l-am trait. Si nu din nostalgie sau datorita procesului de imbatranire. Din simplu motiv ca nu este o scuza faptul ca un popor isi devoreaza liderii. Si nici o realitate. Este doar o descarcare a unei energii negative care ar trebui in mod normal sa fie directionata catre adevaratii vinovati ai societatii moderne. Stiti cine sunt?

Suntem noi, aia de turnam catre un litru de apa intr-un butoi in care credem ca sunt 99 de litri de vin…

Urma scapa turma

March 8th, 2016

Cei care v-ati jucat de-ascunselea trebuie ca stiti cum sta treaba asta. Celor care nu stiti, cititi mai jos si o sa va dumiriti.

Evolutia vietii sociale si politice din ultima vreme, cumulata cu schimbarile legislative, cu “trendul” aparut ca prin minune pentru unii si firesc pentru altii, au creat noi modele in abordarea campaniilor politice. Uite ca nu mai sunt atatea fonduri la discretie si chiar daca le ai, nici nu le mai poti cheltui oricum. Paradoxal pentru unii, incepem sa respectam niste legi. Altii inca merg pe muchia acestora dar cu certitudine exista si categoria de sacrificiu, carora nu le pasa de ele. Din varii motive. Fie sunt bine recompensati, fie sunt rebeli innascuti, fie sunt doar retarzi. Pana la urma, legile sunt create de oameni si schimbate tot de ei. Ei bine, mare parte a mass-mediei si creierele tip copy-paste au concluzionat ca Johannis a ajuns presedintele Romaniei datorita retelelor de socializare si “revolutiei” de pe net. Asa ca actioneaza in consecinta. Este un spectacol plin de culoare sa vezi cum au aparut paginile de facebook ale politicienilor. Cu luari de pozitie, fotografii, comentarii, chiar si “strategii” bine gandite. Ca deh, daca Presedintele a reusit asa?… Postari sponsorizate, persoane angajate care sa raspunda sau sa cenzureze comentarii, likeuri platite si cate si mai cate. Ba mai mult, chiar multi candidati in persoana isi petrec timp pretios raspunzand la comentarii, luand pozitie fata de diverse subiecte de interes care circula pe net si sharuiesc tot felul de minunatii. Se fac mobilizari de prieteni si de grupuri, se incearca crearea de trenduri si cam atat ca am obosit sa le insir. Spiritul de turma lucreaza bine si organizat. Dar…

Deschideti bine pleoapele. O sa vedeti ca Johannis a “iesit” presedinte din cu totul alte motive. Facebook a fost doar unul dintre acele canale de comunicare care a transmis o realitate din viata reala, nu din cea virtuala. Asa cum a fost ea: creata sau spontana. Comunicarea a fost foarte bine organizata, targetata si segmentata. Nu s-a facut dupa ureche si nici dupa ce discutam de dimineata la cafea. A avut resurse, a avut piata si a avut raspandire. Si cel mai important o sa repet: s-a bazat pe fapte, pe societate si pe emotii, foarte bine sustinute de o intreaga masinarie media si nu numai… Cei care au descoperit acum retelele de socializare si le folosesc urmand modelul copy-paste sau sfaturile unor consultanti media aparuti peste noapte si zi, s-ar putea sa aiba mici sau mari dezamagiri. Spre exemplu, daca creezi eveniment la liber pe Facebook, ca faci party acasa la vila ta cu piscina, s-ar putea sa ai probleme cu ISU, pentru ca sigur o sa treci de 200 de “invitati”. Daca peste o saptamana o sa mai dai anunt sa iti chemi “prietenii” de dimineata, sa planteze un copac sau/si sa mergeti la vot, este foarte probabil sa incapeti cu totii intr-un microbuz de 7 locuri. Mai mult, retelele de socializare pot crea ceva puncte de notorietate dar la fel de bine vor taxa lipsa de coerenta si fenomenul politic ca si postare sponsorizata.

Voi ce sunteti in cautare de voturi: Facebookul va poate ajuta daca ganditi si daca actionati, nu daca copiati. Iesiti din casa si strangeti sincer mainile oamenilor, aceia care vor sa vi le mai intinda. Traiti si faceti ca lucrurile sa se intample. Apoi puteti sa scrieti despre ele si pe retele daca credeti ca va ajuta cu ceva. Lasati manipularile ieftine cu poze si luari de pozitie fortate. Gasca de pe net nu este aceeasi ca aia careia le puteti promite de 3 ori acelasi lucru si cu acelasi rezultat. Voturile “durabile” se castiga in strada. Cel putin la locale. Nu aveti voi, nici puterea si nici stiinta de a le castiga altfel. Si nici nu ar fi corect. Pentru ca daca nu pui osu’ la treaba si capul la contributie, o comunitate, cu cat este mai mica, cu atat te va judeca mai repede si mai profund. Veti vedea ca oameni cercetati penal vor castiga la pas alegeri in intreaga tara, fara nici o retea de socializare, spre uimirea si revolta unora sau satisfactia altora. Asa cum oameni onesti si curati vor reusi sa se ridice mult mai repede decat o puteau face cu ani in urma. Veti vedea ca in plan local, nu reteaua creeaza politicianul, situatia este tocmai inversa. Lasati ideile virtuale de manipulare si treceti la cele reale din teritoriul pe care vreti sa il “cuceriti”. Imbatati-va cu apa rece daca credeti ca 1000 de likeuri inseamna 500 de voturi. O sa obtineti foarte probabil vreo 10. Asa cum 1000 de oameni reali carora le-ati zambit si le-ati ascultat macar problemele, s-ar putea sa faca 500 de voturi.

Acum ca am descris cum cred eu ca este cu turma, o sa va spun si ce cred ca este cu urma. Ei bine, urma este acea persoana care poate salva turma, daca reuseste sa faca il faca piu-piu pe al de mijeste. Bine, acum o sa va intrebati cine e ala de mijeste. Da, in intrebarea aceasta s-ar putea sa gasiti mult mai multe raspunsuri decat in intregul Facebook…

Oltenii si sauna

November 4th, 2015

Auzeam cum isi taraie slapii si vorbesc zgomotos. Hmmm, s-a dus cu zen-ul meu… gandeam eu, privind apatic la siroaiele de apa care se prelingeau de pe mine. Eram de vreo 10 minute in sauna unui hotel din Baile Felix. Gasisem o “fereastra” de 2 ore intre activitatile cotidiene si ii declarasem razboi final racelii care nu dorea sa ma paraseasca in mod bilateral.

Cand au intrat in sauna s-a facut frig. Erau 3 persoane, un domn pe la 50 si ceva de ani, inalt si cu nasul mare, usor costeliv si cu o figura joviala. Doamnele erau destul de plinute. Si ca fizic si ca podoabe aurifere atarnate pe la gat, maini si urechi. Au deschis usa si stateau si priveau in interior. “Ma da ce cald mai este…” zise el. “Pai da, ca ne-a spus Sebi sa nu venim ca e cald tare…” replica una dintre doamne. Intr-un final au intrat si s-au asezat usor si timid pe bancutele din lemn. “Aolio tu Marie, da ce intrasi cu lipaitorii si cu prosopul, nu vazusi ca ie cuier la intrare?” incepu el. “Femeia se ridica turuind in barba, ceva de genul  ca “ce are daca intra cu slapii si si prosopul, ca doar nu o intra dezbracata”, dar se conforma si isi lasa slapii si prosopul afara, lasand un nou val de frig sa patrunda in sauna.

“Ma frate da cald mai ie” zise una dintre doamne. “Ei si tu, ce cald, e ca in Grecia, acolo era tot asa de cald, ia uite, eu nici nu transpir” raspunse barbatul lovindu-se cu palmele peste piept si stomac. “Da oare cate grade or fi?” intreba cealalta doamna. “Iti spun eu, e la fel ca in Grecia, nu e mai cald ca acolo, doar ca acolo venea vantul de pe mare si ne racorea” replica masculul. “Ia mai taci tu, ca prea iti merge gura aia degeaba”, se ratoi una din femei, (cea care ii era si sotie din deductiile mele). “Da sa stii ca bine zici, o sa inchid gura ca imi intra caldura prin ea”, chicoti omul.

“Ia uite ceasul, intoarce-l ca asa a zis Sebi, sa intoarcem ceasul cand intram, ca sa stim cat stam aici”, spuse doamna, aratand spre ansamblul format din termometru si hygrometru. Barbatul se ridica sprinten si dupa ce se uita putin la aparat, incerca sa il suceasca. Cum acesta nu se misca, incepu sa devina mai inventiv si trase putin de el, pana cand acesta parasi locasul in care era agatat, iar omul ramase cu el in mana. “Si acum ce fac, il pun invers? Cum arata el timpul aici ca vad ca nu misca nimic?” Intelegand ca aparatul nu se poate pune decat intr-o singura pozitie, mesteri putin si il aseza la loc, dupa care se apropie mai mult de el si spuse: “uite ca asta e cu temperatura, sunt 92 de grade aici, asa indica asta, spuse el uitandu-se la indicatorul de umiditate. Nu credeam ca este mai cald decat in Grecia. Acolo parca nu erau atatea.” Deja amuzat de situatie, priveam cum omul se uita si la celalalt “ceas”, incercand sa descifreze ce scrie pe el. Revenind la pozitia initial,a dadu cu ochii de clepsidra cu nisip; “uite, asta ce-o mai fi?”. “Ce sa fie, nu vezi ca e o clepsidra din aia de curge nisipul si iti spune cat sa stai?” spuse sotia pe un ton superior. “pai si de unde stie ea cat sa stau, de unde stii cat curge nisipul ala…?” “Aoleo maica, da aici sus e mai cald decat cand statusi pe banca, zise el si se aseza repede la loc. “90 de grade…da ce cald e aici, mai tare ca in Grecia, uite ca am inceput sa transpir deja. Da nu stiu cine focu ma pune pe mine sa stau aici la caldura asta, ca eu nici nu sunt gras, eu nu vreau sa slabesc. Gata, io ies afara zise el grabit si se ridica. “Voi ce faceti, mai stati”, intreba el femeile. “Haide Marie sa iesim si noi, stricam orzu’ pe gaste. Ca asa ma arde aurul asta pe piele, se incinse tare rau. Lasa ca slabim noi altfel, mergem acolo la sala de biciclete, vazusi ca e acolo langa intrare”.

S-au inghesuit toti 3 catre usa, chicotind si  respirand greu. Cand inchideau usa, am apucat sa mai aud “sa stii ca era mai cald ca in Grecia, acolo nu curgea sudoarea asa de pe mine…”

Implantul de os

November 2nd, 2015

Poporul roman este empatic. Cu suflet frumos. Cu spirit reactiv. Daca voi credeti ca un asemenea popor i-a invins pe turci, s-a opus cu brio romanilor, a iesit invingator in razboaiele mondiale si a impus ceva in Balcani macar, atunci aveti o mare contradictie. Pentru ca oamenii cu suflet frumos si empatic, oamenii reactivi, dezordonati si creativi, astia nu vor castiga niciodata un razboi pe teren. Poate in plan sentimental, sociologic, la capitolul imagine sau la sirul de lacrimi si regrete. Atat.

Romanii striga “jos coruptia”. Si cand spun asta, majoritatea se refera la faptul ca de la politicianul de rand sau de seama, la functionarul marunt venit in control si la medicul curant, toti primesc spaga. Evident ca cine o da, are mai putina importanta. Asta deja nu mai conteaza. Poate ar fi bine sa ne putem niste tinte tangibile, cum ar fi reducerea coruptiei. Cat de cat si cat putem. Pentru ca daca va ganditi vreodata ca in Romania va fi coruptie ca in Danemarca sau Suedia, atunci poate ar trebui sa emigrati. Nu de alta, dar aici veti fi dezamagiti in urmatorii 200 de ani.

Romanul nu este jucator de echipa. Pentru ca este prea creativ si prea smecher sa imparta laurii si beneficiile cu cativa colegi. O demonstreaza istoria, realitatea actuala si studiile in decursul anilor. Romanul este rabdator si pentru ca nu face pureci in echipa, nu stie nici sa protesteze. Stie insa sa reactioneze. Moale, emotiv si pe termen scurt. Apoi uita repede. Nu este razbunator si daca ar avea al 3-lea obraz, probabil ca l-ar intoarce si pe acela. Cand este sa o duca mai prost, alege cu buna stiinta un “escu”. Dupa ce pleaca “escu”, il injura putin si alege altul. Tot un “escu”.

Romanul a inceput sa urasca Biserica pentru ca nu are spitale si scoli. Poate pentru ca este prea emotiv si incurca Biserica cu credinta. Sau poate ca nu intelege ca Biserica este o institutie ca si Armata, iar lumea de azi este departe de cea de ieri. Iar credinta poti sa o gasesti acolo unde vrei tu. In tine sau in copacul si floarea de langa tine. Romanul isi alege politicienii si apoi ii uraste si le spune ca sunt corupti si prosti. Sau nu se duce la vot si le spune acelasi lucru.

Stiti cand o sa fim asa cum ne dorim o parte dintre noi? …. Atunci cand vom primi un implant de os. Direct in coloana vertebrala. Atunci cand vom invata ca nu trebuie sa dam spaga ca altul sa o ia, atunci cand vom invata ca o declaratie pe proprie raspundere presupune sa faci tot ce iti sta in putinta sa isi asumi toata raspunderea, atunci cand nu vom striga ca “ajunge” si vom actiona inainte pentru a nu ajunge in acest punct, atunci… Dar asta nu se va intampla. Sau nu curand. Haide sa vedem cine suntem si ce stim. Sa vedem la ce suntem buni si la ce nu. Sa nu bagam capul in nisip si sa preluam modele si idei din exterior, fluturand steagul dreptatii si aplicandu-l intr-o societate cum este a noastra. Pentru ca nu functioneaza. Sau nu in felul acesta. Prea ne plac liderii smecheri si indoielnici si prea ne place sa fim condusi de cineva pe care ori il impuscam, ori il bagam la puscarie, ori il exilam din tara. Cam ce popor mai face asa ceva, aveti idee?

Suntem un popor frumos si avem calitatile noastre, calitati de care deseori facem misto si le ducem in derizoriu, scotand la iveala toate defectele pe care le avem si nu le avem. Indiferent de unde, cum si cat, vina este a noastra, a tuturor celor care nu avem coloana stabilizata. Sunt prea putini oameni cu coloana, care trebuie sa ii ridice pe cei care se tarasc pe jos, pentru ca nu o au. Asta trebuie sa facem. Nu  lamentari si nu manipulari cu televizorul si nu vanzari ieftine, pentru pumn de arginti veniti din exterior.

Unul din bunicii mei s-a nascut intr-o zona cu mult os. Acolo, atunci cand moare cineva, se tine un priveghi cu bocet si jale de ti se rupe sufletul. Dar toata lumea are voie sa faca asta pana la miezul noptii. Sa se descarce emotional si sa urle de durere. Dupa miezul noptii se da cep la horinca. Se bea si se spun toate glumele deocheate si intamplarile hazlii prin care a trecut raposatul. Se petrece cu si alaturi de raposat. Ca asa i-ar place si lui, asa zic ei. Acum s-a dus in felul lui, dar energia sa si spiritul lui ii insoteste pe cei dragi zi de zi si noapte de noapte. Acesta este un loc in care oamenii stau cu portile deschise pe timpul noptii. Nimeni nu fura de la nimeni. Acesta este un loc in care vecinii, fie ei maghiari sau ucrainieni, nu au fluturat niciodata un steag de-al lor fara incuviintarea localnicilor. Este un loc unde nu vei vedea multi oameni taind frunza la caini. Este un loc unde sacrificiul pentru copii si familie, este la rang de cinste. Este un loc in care nu o sa vezi multe proteste. Pentru ca nu prea ai curaj sa ii superi pe oamenii locului. Nu prea merge sa ii minti si sa ii duci cu vorba. Ori esti cot la cot cu ei, ori pleci din zona. Nu exista cale de mijloc.

Daca am avea acea coloana si indiferent ca pierdem sau castigam, am invata sa o tinem dreapta, sa ne asumam si sa trecem mai departe, am progresa ca natie si am inceta sa gasim vinovati de serviciu, de moment sau de sezon.

In rest…nimic. Sunt mandru pana in maduva oaselor, cand vad de cata solidaritate poate da dovada, romanul civilizat. Si fara cuvinte atunci cand ar trebui sa ii spun ceva, mamei sau fratelui celui sau celei care au pierit in modul ala groaznic. De parca vinovatii, cuvintele sau banii, ar aduce ceva inapoi…

Cartoful fierbinte

August 31st, 2015

Nu este prima data cand spun, ca poate cea mai importanta provocare a acestui inceput de secol este dobandirea deprinderilor de a invata sa gandesti. Indobitociti de informatia de masa, neselectata, manipulata si detinuta de factori importanti decidenti, grabiti de ritmul infernal al vietii unei dictaturi financiaro-capitaliste, macinati de grija platii chiriilor, a leasingului si a taxelor, de frica fata de toxinele cu care ne hranim, de bolile aparute peste noapte, majoritatea populatiei nu are nici cea mai mica inclinatie spre o gandire proprie. Asa ca preia orice mesaj i se pare acceptabil pentru sufletul propriu, (zdruncinat si tocit si acela) si il da mai departe cu credinta. Cel mult gandind superficial, fara a verifica si fara a privi deloc in trecut sau/si viitor. Preluam de pe Google, de la TV, din reviste si de “pe net”. Emotionali si manipulati, creduli sau din contra, de fapt noi nu ne “producem” opinii. Noi le preluam pe cele care ni se servesc cu buna stiinta. Si nu este vorba despre teorii ale conspiratiei. Doar de o simpla judecata.

Iata un caz actual, in care putem judeca avand cunostinte de baza, fara a avea pretentiile unui profet.

In urma cu mai bine de 20 de ani, participam la formari destul de intense in domeniul intercultural. Selectia pe baza de CV si aplicatie proprie. Cheltuieli platite de Comunitatea Europeana (CE). Locatia: Consiliul Europei. In acel moment, Romania inca nu facea parte din CE (a aderat in 2007). Eram inca student al unei tari care se pregatea de aderare, dar atentie, la acel moment Romania nici macar nu fusese propusa spre aderare (summitul de la Salonic din 2003).

Am “prins” unul din cele cateva locuri destinate spatiului non UE si am participat intre anii 2000-2003, la o serie de traininguri care au avut ca scop interculturalitatea.  Foarte pe scurt, am fost dus intr-un mediu strain, cu tineri provenind din diferite religii, etnii, tari, etc, si am fost instruiti de traineri proveniti si ei din diverse tari, religii si etnii. Practic si teoretic, am trait experiente de viata marcante. De la bataia unui kosovar cu un sarb in fata Consiliului Europei, la examinarea solutiei de incetare a razboiului din fosta Jugoslavie, la conflicte mici si povesti de dragoste trecatoare, la derularea unor proiecte impreuna, la strategii si situatii ipotetice. Am facut cam de toate si sunt si acum recunoscator acelor momente din viata.

Am facut aceasta introducere, pentru a arunca o privire in trecut. Europa se pregateste de multi ani pentru provocarea interculturala. Chiar daca poate parea un domeniu neimportant, a forma tineretul si a pregati societatea in acest sens, este mai mult decat esential. Vom vedea de ce. Europa se pregateste de multi ani si in alte domenii conexe interculturalitatii, iar cei curiosi se pot documenta destul de usor accesand niste informatii din trecut. Europa nu este luata prin surprindere, atat de mult pe cat doresc unii sa se vada. A stiut si s-a pregatit. Poate nu suficient de bine, poate nu suficient de repede, dar a stiut ca asa ceva se va intampla intr-o buna zi. Iar intamplarile in ziua de astazi, sunt intamplari in masura in care nu au decat supozitii, nu si raspunsuri care sa defineasca un scop.

De ce totusi degringolada aceasta cu imigrantii?

Americanii care vor sa destabilizeze Europa? Planul Kalergi? Musulmanizarea Europei? Teama reala a refugiatilor, ca vor fi macelariti in propria tara? Infiltrarea de teroristi in Europa? Si mai sunt cateva intrebari, acestea insa sunt cele mai vehiculate.

Oricare ar fi raspunsurile la intrebarile de mai sus, aceasta actiune a fost bine premeditata. Iar Europa s-a ales cu un cartof fierbinte. Atat de fierbinte incat ii vor trebui multe resurse ca sa il raceasca. Nu imi dau cu presupusul cine a facut-o. Poate am vreo idee, dar nu stiu daca asta este interesant in acest moment. Realitatea de azi este ca Europa are imagini cu copii si femei moarte pe mari, in camioane, pe garduri de sarma ghimpata, cu proteste papale, cu iminente miscari sociale si probleme economice si de gestionare a unei situatii fara precedent. Pe de alta parte, europenii au cazut prada mobilitatii promovate tocmai de ei, ani de-a randul. Poate si anuntul ca UE nu mai primeste curand noi candidati sa isi fi spus cuvantul in cazul Serbiei si Macedoniei. Poate ca daca ne uitam pe studiile macroeconomice vedem ca era cazul unui mic conflict armat in zona, de descarcare a unor tensiuni, fonduri si polite. Pentru ca exista ciclicitate si coincidente prea dese, atunci cand acestea au loc. Poate ca ne trebuie scuze pentru a intari unele sisteme. Intotdeauna din astfel de actiuni va exista si un castigator si desigur ca nu trebuie sa ne gandim la propusa moschee gigant de la Bucuresti. Nu acolo trebuie sa cautam castigatorul(ii). Poate ca pur si simplu totul se reduce la suma cheltuita pe cap de refugiat? Poate. Sunt mult prea multe necunoscute si prea putini cunoscuti in aceasta ecuatie. Cert este ca o masa de oameni manipulati sunt pusi sa traverseze mari si garduri de sarma, sa fuga prin granite si camioane. Ca in proportie majoritara sunt barbati tineri si ca au platit mii de euro ca sa fuga din propria tara, poate parea ciudat, dar eu zic ca este un plan secundar. Faptul ca sute si poate mii dintre ei vor deceda in acest proces maret? Pai si in razboi cum este? – probabil ca iti va spune strategul care a orchestrat aceasta. Oare era mai bine un mic razboi? Asa s-a decis pentru ca probabil ca nu s-a agreat cine sa vanda armele si cui. Gluma amara.  La fel de cert este ca alta masa de oameni manipulati vor judeca sentimental imaginile de la TV sau din mediul virtual. Si vor spune ca asa ceva nu este posibil, ca este inuman si ireal. Ca suntem oameni si ca trebuie sa facem ceva. Sa ne ajutam unii pe altii, sa le dam din locurile “noastre” de munca si din ajutoarele de somaj platite din bani europeni, adica munca europeana. Cum sa ii trimitem inapoi pe refugiati, pentru ca intr-o Europa moderna nu exista garduri si solutii radicale…

Imi place interculturalitatea, am studiat-o si o fac in continuare, pentru ca este pasionant faptul ca ne curge acelasi sange prin vene si totusi suntem atat de diferiti. Este vorba despre viata, atat de valoroasa pentru noi, pentru familia noastra si pentru cei apropiati si un simplu numar in minus pentru decidentii dintr-un birou, deloc oarecare. Trecem printr-o provocare care ne va face mult mai puternici, pentru ca vom trece prin ea. Unora nu le va fi usor deloc, chiar daca nu o vor resimti direct si personal. Iar asta o sa o stim din ce in ce mai multi dintre noi, chiar daca o gandim sau o preluam de pe TV sau Internet.

 

In concluzie, Europa are in maini un cartof al naibii de fierbinte, si indiferent de cine i l-a aruncat, aceasta l-a prins cu ambele maini si acum incepe sa il jongleze, asteptand sa se raceasca. Pentru simplu fapt ca nu prea are unde sa il arunce.

Sentimentul de liniste

August 7th, 2015

 

Astazi, in timp ce moderam o emisiune TV, am observat ca sunt linistit. Si m-am intrebat de ce. Linistit esti daca nu iti pasa. Dar mie imi pasa. Linistit esti daca esti vreun Zen. Dar eu nu sunt Zen. Linistit esti daca ai toate comenzile in mana si ai riscuri zero. Nu este cazul. Linistit esti si daca esti prost. Asta trebuie dovedita.

Se poate ca linistea sa iti fie data tocmai de faptul ca ai invatat sa gandesti? A gandi este o activitate ce defineste omul, nimic nou sub soare. Invatarea insa… este un proces ce necesita anumite caracteristici definite azi si modificate maine, tocmai de cel care le emitea ieri. Privesc in jur si vad din ce in ce mai multi oameni care gandesc, dar au uitat ca acesta este un proces pe care trebuie sa il inveti si sa il dezvolti zilnic. Pentru ca azi gandim cum sa luam lucrurile de-a gata, cum sa facem mai repede si mai bine (eventual). De asta mergem in malluri, de asta avem sisteme de invatamant depasite, de asta inghitim medicamente artificiale si de asta o sa ne batem ca chiorii pe resursele pe care astazi le epuizam inconstient. Si tot de asta adresam intrebari la ce nu stim, unui motor de cautare, situat intr-un loc pe care l-am denumit internet. Cu motivatia lipsei timpului, incercam sa ne descurcam cat mai bine si mai repede. Si lasam sistemele sa ne invete cum sa gandim. Si ce sa gandim. Fara sa ne pese ca cineva le-a facut si pe acestea, sa fie ceea ce sunt. Cineva dintre noi.

De ce atata gandire? Pare mai usor sa traim si sa experimentam. Bine, haide sa plecam si de aici.

Sa zicem ca ti-a murit cainele din curte. Brusc si aparent fara motiv. Stii, cainele acela la care tineai atat de mult si pe care l-ai crescut de cand era o gramada de blana fara ochii. Ce este de gandit aici? Aici este mai mult de simtit. Ziua ti se pare fara sens si iti amintesti toate acele momente fericite in compania lui. Fara a fi morbid, incearca sa fii tu cel care ii sapa groapa in care urmeaza sa il depui. Daca nu ai timp sau te crezi prea sensibil sa o faci, o sa pierzi o lectie de viata importanta. Pentru ca in timp ce sapi, mintea invata sa gandeasca. Emotiile se exteriorizeaza si transfera asupra creierului, multa influenta de stare. Poate ca iti vine sa plangi, poate sa dai vina pe stiu eu cine, poate sa nu mai crezi in Dumnezeu, chiar daca credeai sau nu. Invatand sa gandesti, nu devii mai insensibil. Nici mai rational. Eu cred ca devii mai bun si mai intelept. Fara sa arunci vina in jurul tau, fara sa te asociezi cu fatalismul mioritic, ai toate sansele sa devii o fiinta mai evoluata. Pentru ca natura ne-a lasat suficient timp si spatiu sa invatam sa gandim. Noi le restrangem pe ambele cu buna stiinta si apoi ne plangem de lipsa lor. Nascocim proverbe razbunatoare de genul „cine sapa groapa atluia va cadea chiar el in ea”, dar nu spunem ca sapand groapa cuiva drag, pentru care nu mai poti face nimic pe aceasta lume, vei invata ca viata nu este facuta ca sa se termine, ci ca sa continue.

Eu cred ca trebuie sa iti inveti copilul sa gandeasca, nu sa urmeze un sistem. De ce nu o facem si noi? Pentru ca ne este mai comod altfel? Mintea noastra rugineste zilnic, prinsa intre sisteme si legi, intre lipsa acuta a liderilor autentici si teama de pierderea locului de munca sau a cuiva drag. Atunci cand privesc oameni incrancenati in zbateri ce par utile dar se dovedesc a nu fi, incruntati, speriati, presati si stresati, atunci imi dau seama ca de la cele mai fragede varste, „cineva” ar trebui sa predea o singura materie: invata sa gandesti.

Si ma intorc la sentimentul de liniste. Pentru ca am invatat sa gandesc. Sa nu urasc, sa nu judec fara discernamant. Sa nu impart politica in buni si rai, in aia de la putere si in opozitie. Sa nu urmez orbeste orice lege sau chiar crez propriu. Sa nu vad totul in alb sau negru. Sa vad ce este bun in oameni si sa ma feresc pe cat posibil, de ce este rau. Sa ascult natura si sa nu strivesc ce imi spune instinctul meu primar. Sa am rabdare sa ascult, sa astept chiar si atunci cand nu am timp. Ca nu mi-l fura nimeni, tot al meu este. Sa ma enervez si sa strig daca asa simt. Dar fara sa deranjez. Sa iubesc fiecare dimineata si sa admir fiecare apus, fie el si acoperit de nori. Sa nu imi impart viata in saptamana de lucru si weekend. Sa admit ca gresesc. Si sa daruiesc.

Si inca mai am de lucru. Mult.

YouTube Preview Image

Eu sunt

February 20th, 2015

Acela care s-a nascut in perioada de floare a comunismului romanesc. Floare care a inceput sa paleasca treptat, pana ce s-a ofilit complet intr-o baie de acid cu iz european. Am facut parte din generatia cu cheia la gat, desi nu am purtat-o niciodata in acest mod. Parintii mei au crescut cu mine in brate, plimband-ma cu ei pe unde aveau treaba. La gradinita calaream toata iarba si groapa de nisip pana la venirea iernii. Meniul era unic: paine cu unt si cu gem, cartofi prajiti si ciorba de fasole. Duminica era zi de piure de cartofi si snitel cu muraturi. Vineri, de mamaliga cu lapte. Si cam atat. Nu de putine ori ma fofilam sa imi fac lectiile pentru ca se intrerupea curentul. Ma puneam in pat si citeam la lumina chioara a lumanarii. Televizorul era aproape inexistent. Mingea si colegii erau baza. Colectia Delfin, povestile SF, Ciresarii, Pistruiatul si Winnetou intregeau peisajul. Panitam artistic, jucam fotbal si iarna schiam. Alergam toata ziua. Asa ma stiu de mic si asa am ramas si acum.

Comunismul a avut farmecul sau idiot. Iti oferea mult timp insa fara oportunitati si informatie. Iti oferea caldura familiei fara planuri reale de viitor. Comunismul m-a invatat sa ma descurc mult si prost. Insa tot comunismul m-a invatat sa gandesc si sa imi rezolv singur problemele. In comunism iti era teama de Securitate insa socializai infint mai mult decat in ziua de astazi. Aproape ca nu exista sambata fara “chefuri” acasa pe la cine se putea. Si nu exista duminica fara excursii cu familia sau cu prietenii. Lumea traia sub teroare si saracie insa zambea zilnic si spunea bancuri.

Asa zisa Revolutie din 1989 a sosit la momentul la care trebuia. Cu siguranta nu intamplator. Inainte de ’89 am fost catalogat ca lider de opinie. Probabil ca si de aceea m-am agitat in van si fara rezultate notabile si dupa Revolutie. Eram prea tanar si fara experienta ca sa imi dau seama ce se intampla. Am facut parte din ultima generatie care a “dat treapta a 2-a” la liceu si care avea scutire partiala de la orele de scoala pentru ca juca fotbal. In practica scolara am muncit la camp, culegand sfecla si cartofi, am fost in tabere minunate de PTAP (pregatire pentru apararea patriei). Poate ca atunci nu mi-a placut, dar mi-au prins tare bine. Munceam inca din timpul liceului ca sa imi fac bani de vacanta. Faceam voluntariat ca sa pot calatori, mai intai in tara, apoi cu destule sacrificii si in afara tarii. Atunci am inceput sa imi schimb radical opinia asupra vietii. Se dezvoltau noi orizonturi, unele neclare dar tentante. Alergam de placere si alergam dupa experienta de viata. Nu dupa bani. Am calatorit destul de mult si am invatat de peste tot pe unde am fost. Am tinut ochii deschisi si am ascultat abia dupa ce am invatat sa tac atunci cand altii au de de spus ceva interesant. Am absolvit Bacalaureatul primul din clasa, fara a face nici cel mai mic efort. Nu pentru ca eram intelligent si nici pentru ca invatam. Motivul era ca tineam ochiii larg deschisi si aveam mintea aerisita.  Am vrut sa merg in armata insa nu s-a putut. Cand m-au chemat ei, nu am mai vrut eu. Asa ca a ramas asa. Atunci cand Romania incepea sa cladeasca o economie de piata de tip bordel, eu mergeam sa invat limbajul Consiliului Europei despre multiculturalitate, despre proiecte si despre formare de formatori. Cand m-am intors nu mi-a folosit la mare lucru. Acum da. Absolvirea unei facultati m-a invatat sa fiu mai ordonat si sa gandesc mai rational. Sa merg pe munte cu colegii, sa jucam poker si sa filozofam pana dimineata. Si cam atat. Nonformalul m-a pasionat tot timpul asa ca am continuat sa ma perfectionez in sensul acesta. M-am angajat ca orice tanar care dorea sa fie pe picioarele lui. Insa eram prea aerian pentru asa ceva, imi placea prea mult mediul nonguvernamental. Am fost inconstant in domeniul de lucru si vroiam sa fac totul repede si bine. Evident ca am si gresit. Pe toate planurile. Asa am invatat, ca eram prea incapatanat sa ii cred pe altii.

Stupid si credul am incercat sa schimb ceva intrand in lumea politica. Dar politica si ce doream eu nu prea aveau multe lucruri in comun. Cel putin atunci cand am incercat eu. Experienta a fost extraordinara. Am invatat mai multe decat ma asteptam si am vazut cum este sa stai in toate taberele. Am facut si diplomatie si in tot acest timp am continuat sa invat in orice domeniu imi cadea la indemana. De la piata de capital, la marketing, leadership, media, management si web, nimic nu mi-a scapat. Oarecum, indemnurile lui Ceausescu de a deveni un cetatean multilateral dezvoltat, incepeau sa dea roade. Stiam de toate si nu stiam nimic bine. Sau asta aveam eu impresia. Cand faceam ceva, aveam atata incredere ca o sa fac bine incat aveam rezultate bune chiar daca nu stiam prea bine ce fac. Printe toate acestea au venit inevitabil si momentele grele. Iubiri neterminate, probleme existentiale si greselile inerente tineretii.

Dupa ce mi-am promis ca nu ma mai angajez pentru nimeni (cu carte de munca), mi-am pus ultima demisie pe masa undeva prin Bucuresti si m-am intors la Brasov unde am inceput primul business daramand cotetul de gaini din curtea parintilor mei. Nu putine au fot momentele in care am fost tentat sa renunt. Nu sa daram cotetul, asta a mers repede si mi-a placut. Economia si legile instabile ale Romaniei m-au trecut prin boomul european si prin criza ce a urmat. Si uite asa, timpul parca s-a comprimat zi de zi. Daca ma uit in jurul meu am impresia ca fac multe. Unele si bine. Viteza cu care se intampla toate a incetat sa ma mai ameteasca. Cel mult  imi pune intrebari si ma amuz de cei care stau non-stop cu degetele pe telefon.

Am inceput sa albesc, ma uit inapoi si vad cat de norocos sunt. Deocamdata am trecut prin 2 secole si 2 regimuri. Stiu cum este si cu internet si fara. Fara TV, cu TV alb-negru si color. Stiu cum este sa mergi numai pe jos, sa suflii in jiglerul Daciei si sa platesti leasing in criza economica. Stiu cum este cu rate si fara. Stiu cum este o familie unita si una aproape inexistenta. Am invatat atat de multe din atatea domenii diverse incat ma intreb cateodata daca asta am vrut sau asa s-a nimerit. Am zeci de idei pe ora si acelasi timp pentru a le pune in practica. Mi-am facut multi prieteni sau amici pentru ca nu stiu sa fi dispretuit pe nimeni. Nici macar pe cei ce se considera dusmanii mei. Am ajuns sa respect opinia fiecarui om cu toate ca nu sunt de acord cu multe din ele. Sunt partizanul bunului simt si a oamenilor buni. Incerc sa recunosc atunci cand gresesc. Asa invat cum si unde trebuie sa schimb ceva.

Tot timpul voi fi pentru invatarea experientiala. Cartile sunt bune in masura in care stii sa iti faci suficient timp liber ca sa selectezi informatia si sa aplici ce ai citit. Altfel vei fi doar un inadaptat care va comenta moralizator fiecare miscare pe care nu o face el. Si care se crede destept. Bun, poate si este. Si atat. Sa stii sa daruiesti este cel mai sexy si mai motivational lucru. Nu vorbim de material. Asa cum puterea este cea care mutileaza caractere frumoase, daruirea este cea care le creeaza.

Cred in puterea fiecarui om de a progresa unitar cu natura, cu mersul normal al ei si cu cel al semenilor lor. Cred in energie si in tot ce inseamna ea.

Eu sunt ceea ce am devenit astazi. Si am scris asta din doua motive. Primul este sa nu uit ce gandeam acum. Iar al doilea nu exista.

Povestea rece de la gura sobei calde

November 19th, 2014

Aceasta este o poveste de tip science –fiction. Orice asemanare cu personaje reale, lucruri si fapte, sunt pur intamplatoare si trebuie tratate ca atare.

Prefata: Matematica este o stiinta pe care am apreciat-o, fara insa a excela in mod evident. De copil am invatat ca in matematica sunt probleme ce trebuie rezolvate. Acestea au 2 caracteristici principale: “Ce se da” si “Ce se cere”.

In anul xxxx au loc alegeri pentru functia de presedinte al  Republicii Selenia. Candidatii care ajung in finala sunt Perenius – reprezentantul stangii si Jelenius – reprezentantul dreptei. Perenius este prim-ministru si presedintele pardidului aflat la guvernare, in timp ce Jelenius este un candidat venit din provincie, atipic pentru politica seleniana. Perenius a castigat in primul tur, cu o diferenta de peste 10%, chiar stand in fata televizorului si mancand popcorn. Presedintele in exercitiu al republicii Selenia, domnul Beleniu, este un reprezentant al dreptei, un tip iscusit si conflictual, cu un capital social scazut si erodat in urma celor 2 mandate dificile de la carma Seleniei.

In fotografia expusa se afla tot ce trebuie in alegerile prezidentiale; interese externe, aliati si inamici, servicii secrete si staffuri de campanie. Staful de campanie al lui Jelenius are o misiune interesanta si dificila in acelasi timp. Candidatul pe care il sustine este, asa cum am mai afirmat, atipic in politica de tip selenian. Inteligent, cu prestanta, sigur pe el, insa lipsit de experienta politicii centrale, nu reuseste sa treaca “dincolo de sticla” pentru majoritatea poporului selenian. Mai mult, are de recuperat si o diferenta de 10%, in conditiile in care nu face nici o alianta fatisa cu vreunul dintre candidatii pierzatori din primul tur. Mai mult, sondajele pentru turul 2 nu ii dau decat sanse minime de castig, iar istoria spune ca asemenea reveniri in conditiile date, se intampla in cazul cel mai bun, intr-o situatie din 10.

Aici intervine abilitatea unor minti luminate, plecate de la un vechi principiu matematic amintit anterior; ce se da si ce se cere. Ce se da am redat deja in linii mari, iar ce se cere este simplu: castigarea alegerilor. In acest caz se pun intrebarile: “ pe ce sa construiesti, pe ce sa cresti %, care sa fie strategia? “ Analizand candidatul, situatia prezenta si studiile din piata, ajungi la concluzia ca NU poti sa cresti procentual atat cat iti trebuie, utilizand doar atuurile candidatului Jelenius. Singura sansa in acest caz, este sa obtii un vot contra lui Perenius si a sistemului reprezentat de catre acesta. Aceasta fiind sansa de castig a lui Jelenius, incepi sa creionezi o strategie…

Te poti baza pe domnul Beleniu si relatiile bune pe care acesta le are cu tarile din diaspora, insa procentul de oameni estimat a se prezenta la vot, este in jur de 50-55%, in conditiile in care diaspora reprezinta 400k voturi. Asta inseamna ca diaspora reprezinta in jur de 4%. Faci o simulare si vezi ca chiar presupunand ca toti vor vota cu Jelenius – lucru imposibil de altfel, tot va fi de departe insuficent pentru victorie. Si totusi, ce este de facut, trebuie sa scoti la vot peste 60% din populatie pentru a avea sanse de castig…? Te pui pe tabla de sah si gandesti… pentru ca ai studii reprezentand populatia pe care trebuie sa o scoti la vot. Acestia sunt in mare parte tineri sau oameni ajunsi la maturitate, scarbiti de politica si de cei care o reprezinta, oameni cu studii medii si superioare, oameni cu un grad de inteligenta peste medie, usor orgoliosi, utilizatori si consumatori in mare parte a mijloacelor de comunicare moderne, a retelelor de socializare online. Mai mult, multi dintre ei au si rude, prieteni in diaspora. Asa apare filonul pe care se poate construi “ce se cere”.

Ce ar fi daca incercam sa urnim bulgarele de la distanta? Inca din primul tur, au fost speculate cu buna stiinta unele slabiciuni ale votului din diaspora. Este suficient ca serviciile responsabile sa creeze disfunctionalitati in sistemul de vot de aici. Cu complicitatea unor persoane din ambasade, avand sprijinul (fie el si tacit) al guvernelor de partea lui Belenius si beneficiind de canalele de comunicare adecvate, reusesti sa aglomerezi cateva sectii de vot importante din diaspora, lucru usor de realizat in fapt, speculand si numarul redus al acestora. Dupa primul tur, problemele semnalate la votul din strainatate sunt destul de apasatoare, insa nu de nerezolvat. Ministrul de externe, domnul Celenius, este un tip tanar si scolit, un ins inteligent care are sprijinul total al lui Perenius. Pus intr-o situatie delicata, se consulta cu acesta si nu isi risca cariera politica, luand decizia de comun acord cu seful sau, sa isi dea demisia. Iminenta victorie a lui Perenius este mult prea importanta pentru a fi pusa in pericol printr-un simplu act de orgoliu. Intr-o maniera eleganta, Celenius iese din peisaj fara insa a observa un lucru esential, pe care il voi relata ulterior. La fel de interesant este faptul ca exista un “cineva” care ii sopteste lui Perenius ca este bine sa il puna in functia de ministru de externe pe domnul Melenius. Probabil, spune acel cineva, domnul Belenius in calitate de presedinte, nu va semna decretul de numire, prelungind astfel criza in ministerul de externe, degringolada fiind elementul pe care se va putea da vina atunci cand va veni vremea socotelii. Foarte important de semnalat este ca domnul Melenius este diplomat si securist ca si formare, un om al sistemului, care a fost numit in urma cu ceva ani de zile, in functia de sef al securitatii, chiar de domnul Belenius. Alt amanunt important este si ca Melenius candidase chiar la presedentie in turul 1, obtinand insa un scor jenant. Aparent un pion fara importanta, Melenius parea sa fie aliatul lui Perenius. Poate cu oarecare surprindere, Belenius semneaza decretul de numire in functia de ministru de externe, punandu-l pe Melenius intr-o postura delicata si cheie in acelasi timp.

Siguranta lui Perenius este data de sondaje si de stafful de campanie, care ii intaresc acestuia ideea ca este pe drumul cel bun. Aici intervine elementul definitoriu. Perenius sulfa si in iaurt cand vine vorba de diaspora, tocmai pentru ca la alegerile anterioare, Belenius castigase alegerile cu firmiturile de voturi stranse in strainatate. Cu mintea cuplata pe acest canal, Perenius nu vede un element esential: numarul de buletine de vot tiparite pentru diaspora, nu depaseste 800k, in conditiile in care nu se va vota mai mult de 400k. Chiar in conditiile in care va pierde total in diaspora, Perenius are un avantaj confortabil in tara. Insa nu…, orgoliul, istoria, stafful, si cine stie mai cine, il indeamna sa blocheze cat poate votul din diaspora. Mai mult, Melenius si cateva capete luminate, unele de aroganta si nestiinta, altele cu buna stiinta, acuza diaspora, dau declaratii interesante chiar in ziua votului. Spre exemplu, de ce nu se duc cetatenii diasporei sa voteze in sectii situate la 400 km departare, in plimbari placute de duminica. Melenius afirma nonsalant ca nu sunt problem la vot, simultan cu imaginile care curg pe facebook, in care cineva filmeaza o “coada” la vot, de circa 3 km. Acum bulgarele prinde contur si vine catre casa. Umiliti, frustrati, cu probleme economice si imbolditi de rudele din strainatate, oamenii ies masiv sa voteze contra sistemului. Contra celor care ii considera fraieri, contra celor care isi bat joc de ei si de rudele lor, contra celor corupti. Evident ca in tot acest carusel sunt prezenti lideri de curente din diverse cercuri, formatori de opinie si canale de informare atent gandite, care functioneaza intr-un timing aproape perfect.

Interesat este ca nimeni nu s-a gandit la o solutie foarte simpla: sacrifica pionul pentru a proteja regele. Oare ce s-ar fi intamplat daca Melenius ar fi infiintat si alte sectii de votare in diaspora? Cat ar fi votat acestia? Inca 100k in plus? Poate 300k? Poate pana in maxim 600k. Ce ar fi insemnat 600k (irealizabil in fapt) in economia totala a votului? …cateva procente pierdute, insa irelevante pentru rezultatul final. Melenius sau Perenius ar fi putut evita elegant problemele din diaspora, fara a-si periclita victoria. Chiar daca nu puteau evita total diversiunile, puteau macar inchide gura majoritatii, prin deschiderea unor noi sectii de votare, fapt ce s-ar fi dovedit a fi irelevant in ecuatia finala.

Imaginile cu fratii selenieni agresati in fata ambasadelor, fac inconjorul internetului, iar telefoanele se inrosesc. Scanteia fusese data de catre cine trebuie, exact acolo unde trebuie. Focul s-a aprins irezistibil si mistuia tot ce intalnea in cale. Apar detalii interesante, precum cel in care specialisti in comunicarea online, s-au dedicat lui Jelenius, dupa ce in primul tur o sustinusera pe doamna Macenius – care facuse cea mai inteligenta campanie online a ultimilor ani.

Vazand trendul votului, cativa aliati ai lui Perenius incep sa intoarca armele. Se pierd voturi importante si se pare ca nimic nu mai este de facut. Ministerele de interne din diaspora accentueaza intr-un mod interesant aglomeratia de la vot, sicanand exact cat trebuie si cand trebuie. Televiziunile prezinta asa cum s-au angajat, intreaga poezie de vot, iar peisajul devine complet daca ne amintim faptul ca Belenius, un inflacarat adversar al lui Perenius, nu face altceva decat sa puna paie pe foc ,referindu-se numai la diaspora.

Fenomenul este pe final, victoria este aproape. Interesant insa, treptat apar mesaje de mobilizare si de iesit in strada. Oamenii frustrati si abrutizati de catre un regim orgolios si infatuat, sunt acum de neoprit. Se simte miros de sange si se forteaza victoria finala. Probabil ca lumea nu iese degeaba

Intr-un final previzibil deja, dar surprinzator pana in urma cu cateva zile, Perenius iese civilizat si isi recunoaste infrangerea. Jelenius face baie de multime, iar siguranta de care a dat dovada pe intreaga campanie iti spune un singur lucru: niciodata nu a fost singur. Un fel de you’ll never walk alone…

A doua zi dupa victorie, Belenius posteaza un video interesant pe pagina sa de Felsbuk, probabil dedicat internautilor si celor care l-au sprijinit chiar si fara sa vrea in demersul sau si al celei mai mari parti a poporului selenian. Tacerea lui Belenius din timpul celui de-al doilea tur de scrutin, coraborata cu videoclipul interesant spun mai multe decat este necesar. Melenius isi recunoaste spasit limitele si vina si demisioneaza din postul de ministru de externe,zambind larg si ingaduitor, parasind un post care i-a venit ca o manusa pe care o dorise altcineva. Un om al sistemului de securitate va ramane un om al sistemului. Iar cine crede ca acesta este doar un batranel slab de minte si temator, probabil ca sigur greseste.

Perenius se retrage sa isi linga ranile si sa stopeze sacalii care ii luasera urma inca din dupa amiaza zilei decisive de vot. Probabil ca nici acum nu ii este clar de ce nu a sacrificat un pion din curtea sa, pentru a da sah si mat regelui advers. Probabil ca nu stie exact cine din stafful sau l-a indrumat gresit. Probabil ca inca nu stie de ce Ilienius i-a spus ca este necopt pentru functia la care candidase. Probabilca isi va da seama candva. Oricum, mult prea tarziu va invata ca atunci cand vrei sa castigi, trebuie sa iti alegi cu grija aliatii si cu deosebita grija pe cine iti faci inamic.

Analistii analizeaza, Felsbukul inca mai cauta sange, desi se va linisti de la sine dupa cativa stropi. Acum se vorbeste despre viitor, despre prezent sau despre cum a fost si de ce a realizat Jelenius surpriza. Nu stiu cati privesc radacina, cati se uita la adevarata cauza si elementul declansator a tot ceea ce s-a intamplat. Probabil ca nici nu are importanta daca privim aceasta poveste spusa la gura sobei, ca pe un exercitiu democratic, poate unul dintre cele mai frumoase momente democratice din Selenia ultimilor xx ani.

In viata politica este recomandat ca daca visezi, sa o faci cu ochii larg deschisi.

 

Camera de ascundere

November 3rd, 2014

Am zis ca nu scriu de vot si de votanti, de politica si de presedinti. Sa nu ma credeti. Pentru ca tocmai v-am inselat asteptarile si nu cred ca sunt primul care face asta. Doar sunteti obisnuiti… Desigur ca pot sa o dau la intors si sa va explic faptul ca scriu despre camera de ascundere. Asta o puteti crede si o sa vedeti de ce.

Nu ma laud cu o masiva cunoastere a fenomenului politic, insa am pretentia ca inteleg destul de multe in acest domeniu. Si destul de repede. Curiosii stiu de ce. Ceilalti sa ma creada pe cuvant de scris, daca doresc.

Acum cateva luni de zile, am mers sa votez. Ma refer la “europarlamentare”. Fiind un tata ce se doreste responsabil, l-am luat si pe “ala micu’”, sa il invat eu cel invatat si emancipat, care sunt ideile democratiei. Pe drum, i-am explicat unui pusti de 4 ani, cum sta treaba cu votul. De ce se voteaza, care este scopul si esenta democratiei. Il priveam cum statea si ma asculta curios si oarecum nepasator in acelasi timp. Il stiu insa prea bine si nu ma pacalea; subiectul ii starnise interes. M-a intrebat numai cine ne da stampila si daca dupa ce votam, o putem lua acasa. Ah, si inca ceva; de ce nu voteaza si el. I-am spus ca poate el sa puna stampila pe buletinul de vot, acolo unde ii indic eu, cel putin pana o sa invete sa citeasca. Si ca e musai sa lase stampila acolo dupa ce voteaza, ca sa nu avem probleme cu politia.  S-a declarant satisfacut si uite asa am ajuns la locul cu pricina.

Il urmaream pe “ala micu’” cum studia curios oamenii, cabinele si stampilele. Am pregatit buletinul, am luat stampila si am dat sa intru in cabina impreuna cu el, incalcand grav si premeditat secretul votului. Nici bine nu am intrat dupa perdea, ca ma si intreaba: “ … dar ce cautam aici in cabina de ascundere?” Am zis ca nu aud bine, asa ca l-am intrebat usor amuzat: “ce spui ma gaga, ce cautam unde?” ….” aici in asta…. cabina de ascundere” imi raspunde el zambind smechereste, stiind ca nu a potrivit cuvintele chiar cum trebuie. Am inceput sa rad moderat, amuzat de felul cum vede un copil de 4 ani, o cabina de vot. I-am spus sa puna stampila si ii explic eu cand iesim cum sta treaba cu cabina de ascundere.

In timp ce impatuream buletinul de vot, ma gandeam deja…

Mai oameni buni, de ce sa ma ascund dupa o perdea colorata, ca sa pun o stampila pe optiunea mea, pe alegerea mea libera, democratica si independenta? De ce trebuie sa fie votul meu secret? Ma doare drept in tocul de la usa ca vede vecinul, vecina, sau toata sectia, pe cine votez eu. Pentru ca este alegerea mea si numai a mea. De ce sa folosesc o camera de ascundere? De cine ma ascund? De ce sa ma ascund? Uite asa se aprinse mintea mea involburata… Copilul din mine incepea sa gandeasca copilareste. Dar omul experimentat, calit de societate, prostie si invatare experientiala, da raspunsuri imediat… Pai mai bezmeticule, pentru ca asa zice legea, ca votul este secret, ca nu e bine sa votezi ostentativ, adica la vedere, direct pe masa de unde iei stampila. Ca influentezi procesul de vot, ca poate vrei foloase necuvenite, ca bla si bla bla bla. Mintea mea neostoita imi dadea zeci de motive destepte pentru care este bine sa intri in cabina de ascundere. Ca societatea, ca legea, ca secretul, ca ….sictir….. hai nu incerca sa te mai convingi, pentru ca ala mic are dreptate. Asa in lipsa lui de cunostinte democratice, in puritatea lui, neafectat de societatea aceasta bolnava si plina de reguli pe care si le face pentru a fi incalcate, copilul mi-a dat un raspuns simplu.

Haide sa ne gandim ce s-ar intampla daca toti am vota la vedere. Daca tot omul ar merge si ar pune o stampila in vazul tuturor, lasand cabinele de ascundere pentru rolul lor de baza: caca si pipi. Ce s-ar intampla oare? M-ar injura vecinul si prietenii pentru ca nu am votat ca ei? M-ar renega mama? M-ar pune primarul sa platesc impozit dublu? Mi-ar da huliganii cu sticla in cap, la iesirea din sala? Ce coacaza macesului s-ar intampla dragilor?

Va spun eu, ca m-am gandit:).

S-ar oripila unii, s-ar contra altii, s-ar certa ceilalti. Poate. O perioada. Pana cand toti oamenii cu creier si-ar da seama ca scopul lor este acelasi. O viata mai buna pentru ei si pentru copiii lor, pentru vecinul si mama, pentru primar si chiar si pentru huligan. Votul la vedere ar curata si ar igieniza. Votul la vedere ar crea o societate transparenta si responsabila, una nedorita de politicieni. Votul la vedere ar reduce masiv impartirea populatiei intre Xisti, Yisti si Zisti. Pentru ca a invata sa respecti optiunea celuilalt este prima regula a democratiei. Si tot asta este prima pe care noi o incalcam cu buna stiinta, facand chiar o lege in acest sensJ. Dezbinand se cucereste, iar camera de ascundere face exact acest lucru. Iar noi il inghitim ca prostii pentru ca “e lege”.

Stiu, o sa imi dati minim 10 motive pentru care votul trebuie sa fie secret si tot o sa ardeti de dorinta de a intra in cabina de ascundere. Sau nu. Ma doare-n pragul de usa de ele, desi o sa va respect parerea. Stiti de ce?

Din 2 motive:

Pentru ca o gandire pura face infinit mai mult decat alea 10 imbacsite ale voastre, indiferent cat de mult si de bine o sa argumentati. Sunteti deja “defecti” iar eu nu fac decat sa va intregesc grupul.

Cred cu tarie ca un om sanatos la minte o sa voteze pentru ca are cel putin un dram de speranta, daca nu crede in ceva. Este doar o alegere, asa cum facem alte mii de alegeri zi de zi. Punct si nimic in plus. Ma intreb oare unde v-ati cerut sotul/sotia? Sau unde ati ales ultimul buchet de flori? Sau masina pe care o conduceti? Presupun ca nu intr-o camera de ascundere.

Politica este asa cum este pentru ca totul incepe asa cum incepe: intr-o camera de ascundere.